Primele benzi desenate despre principalii actori politici britanici ai Brexitului, în care "joacă" "Reverend May", actualul premier, şi "Gaşca Brexit", din care fac parte "David Dealin’ Davis" şi "Boris "Captain Brexit" Johnson", vor fi publicate luna viitoare, inspiraţia fiind un program tv de copii din anii '60, relatează The Guardian.
Proiectul îi aparţine artistului Mike Dicks, care a strâns 4.400 de lire sterline prin crowdfunding pentru a plăti pentru prima ediţie, care va fi disponibilă celor care au contribuit începând cu 1 aprilie.
"The Brexit comic" vrea să stârnească amuzamentul. Decât să plângi, mai bine râzi", spune Dicks, care mărturiseşte că nu şi-ar dori ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Mă gândesc că este anapoda să pleci din online către print, dar am fost un mare fan al benzilor desenate Beano şi mi-a surâs ideea unui volum de benzi desenate în fiecare lună", şi-a motivat el demersul editorial.
Dicks, un fost producător tv independent, s-a remarcat prin caricaturile făcute liderului Ukip, Nigel Farage, cu ocazia referendumului pentru Brexit din 2016.
"Am fost oarecum îngrijorat de Nigel Farage şi Ukip", a spus el pentru The Observer. "Mă tot gândesc că Farage amintea de vremurile bune, dar e de aceeaşi vârstă cu mine, aşa că la ce vremuri se referea? Amintirile mele despre anii '60 sau '70 se referă la o perioadă urâtă".
Aşa că, adaugă el, a început să se gândească la Trumpton, un oraş vechi fără străini - cu excepţia domnului Antonio, care vindea îngheţată, care aproape a fost dat afară din localitate - şi cu un primar tiran.
Părea un fel de Marea Britanie a lui Farage, la care se gândea cu nostalgie, aşa că am făcut un cont de Twitter numit "Trumpton_Ukip" pentru a râde de el, de susţinătorii lui şi despre concepţiilor lor retrograde. A avut câteva sute de urmăritori care s-a amuzat de glumele mele".
Prima serie de benzi desenate despre Brexit va costa patru lire sterline, prin comandă online, dar Dicks speră să mai adauge patru pagini luna viitoare. "Va apărea lunar până se termină Brexitul iar după rămâne de văzut", a mai spus el amuzat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.