Regizorul Woody Allen şi cântăreaţa Cecilia Bartoli figurează printre invitaţii noii stagiuni 2018-2019 de la Scala din Milano, care se va deschide cu opera "Attila", de Verdi, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ca şi în stagiunile precedente, celebrul teatru va aduce un omagiu tradiţiei italiene, un "stâlp" pentru Scala, potrivit directorului său artistic şi administrator, Alexander Pereira.

"Jumătate dintre titluri trebuie să fie dedicate repertoriului italian, pentru că opera s-a născut aici", a explicat el miercuri în timpul unei conferinţe de presă. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Attila", de Giuseppe Verdi, a fost aleasă pentru seara de deschidere, unul dintre momentele-cheie ale vieţii culturale italiene, care are loc în fiecare an pe 7 decembrie, ziua Sfântului Ambrozie, patronul oraşului. 

Lucrarea, creată în 1846, va fi prezentată sub bagheta lui Riccardo Chailly, directorul muzical de la Scala, într-o punere în scenă de Davide Livermore. 

Rusul Ildar Abdrazakov îl va interpreta pe Attila, în timp ce Odabella - un rol "dificil" după cum spune Pereira - va fi interpretat de soprana de origine spaniolă Saioa Hernandez.

De Verdi, Scala va mai prezenta şi "I Masnadieri" şi "Rigoletto", în două noi producţii, şi "La Traviata", în regia lui Myung-Whun Chung, care îl va avea în anumite seri pe Placido Domingo în rolul lui Giorgio Germont.

În plus faţă de repertoriul italian, pe afiş vor fi şi "Cenuşăreasa", de Rossini, "Elixirul dragostei, de Donizetti, "Manon Lescaut", de Puccini, în prima sa versiune prezentată în 1893 la Torino, şi "Gianni Schicci" de acelaşi compozitor.

Această operă va fi interpretată de elevi ai Academiei de Teatru de la Scala, în versiunea pusă în scenă în 2015 la Los Angeles de Woody Allen. 

Întrebat despre polemica creată la începutul anului în jurul cineastului american, din nou acuzat de fiica sa Dylan de agresiune sexuală pe când avea şapte ani, şi care le-a făcut pe unele vedete să se distanţeze de regizor, Pereira a răspuns: "Există şi o altă parte" a Hollywoodului care vrea în continuare să lucreze cu el.

Anul 2019 va marca de asemenea pentru Scala şi debutul unei colaborări cu starul Cecilia Bartoli, care a "suscitat o mare atenţie vizavi de muzica barocă în Italia". Cecilia Bartoli o va interpreta pe Cleopatra în "Julius Caesar", de Handel, în octombrie şi noiembrie 2019. 

Printre alte mari opere aşteptate în stagiunea următoare se numără: "Idomeneo", de Mozart sau "Ariadne auf Naxos", de Strauss, în care Pereira va juca rolul majordomului. Fanii baletului vor putea să vadă "Giselle", "Petite mort" sau Boléro".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.