Agentul celebrului pianist Boris Berezovsky născut la Moscova a decis să nu-l mai reprezinte în străinătate după ce artistul a propus la televiziunea rusă să fie întreruptă electricitatea la Kiev şi capitala asediată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Biroul nostru l-a reprezentat pe pianistul Boris Berezovsky, artist de geniu şi om al paradoxului, de mai bine de 20 de ani, urmându-l pas cu pas în cariera sa”, a transmis Productions Sarfati, într-un comunicat pentru AFP. 

„Acesta din urmă s-a exprimat la un post de televiziune rus într-un talk-show de pură propagandă şi a făcut aluzii care au şocat, rănit şi uimit pe toţi cei care îl cunosc pe artist. Pentru noi a fost de neînţeles”, au adăugat producătorii, care au organizat turnee cu artişti din 1948, între care multe ale ruşilor, în Franţa şi la nivel internaţional. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Conamnăm ferm afirmaţiile făcute în intervenţia sa şi suntem, din păcate, obligaţi să suspendăm reprezentarea lui Boris Berezovsky în biroul nostru”, precizează textul.

Boris Berezovsky, 53 de ani, a fost invitat regulat în festivalurile şi sălile de concert din străinătate şi în special în Franţa, la Festivalul internaţional de pian de la La Roque-d'Anthéron sau la Théâtre des Champs-Élysées din Paris.

„Înţeleg că ne e milă de ucraineni, că înaintăm încet, dar ar trebui să fim mai fermi, să-i încercuim şi să le tăiem electricitatea?”, a propus el joi, 10 martie, la postul naţional de televiziune Pervîi Kanal. 

Afirmaţiile sale au provocat indignare în lumea muzicii clasice. De la începutul invaziei, artişti consideraţi drept pro-Putin, precum dirijorul Valeri Gherghiev sau soprana Anna Netrebko, au fost declaraţi persona non grata în majoritatea sălilor de concert occidentale. 

Reprezentanţii Productions Sarfati, care şi-au anunţat la începutul lui martie susţinerea pentru poporul ucrainean şi au condamnat invazia, au afirmat în comunicatul lor că au avut „întotdeauna o linie de conduită care să nu amestece niciodată politica cu cultura” dar că războiul actual a „schimbat această direcţie”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.