Problema fondurile destructurate deţinute de Biblioteca Naţională a României, tone de carte care pot fi introduse în circuit, parte a memoriei naţionale, a fost discutată într-un eveniment organizat de directorul instituţiei Adrian Cioroianu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Apreciez eforturile pe care Biblioteca Naţională le-a făcut, de la demararea proiectului şi până astăzi, pentru igienizarea a 11 tone de fonduri destructurate şi consider că este esenţial ca acest proiect să îşi atingă scopul, pentru că vorbim despre peste 4,4 milioane de unităţi bibliografice puse la dispoziţia publicului şi despre punerea în valoare a unui important patrimoniu scris”, a spus ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Ministerul Culturii sprijină această iniţiativă a Bibliotecii Naţionale a României. „Accesul la cultură este unul dintre obiectivele noastre prioritare, iar Biblioteca Naţională joacă un rol esenţial în aceste sens”, a spus Raluca Turcan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Sunt multe exemple de proiecte culturale importante care au văzut lumina zilei şi care şi-au atins scopurile tocmai pentru că au concentrat eforturile tuturor segmentelor importante din societate: autorităţi locale şi centrale, instituţii de cultură, mediul privat, organizaţiile de presă. Parteneriatele care deja funcţionează în jurul proiectului de recuperare a patrimoniului naţional scris derulat de Biblioteca Naţională sunt un prim pas necesar către atingerea obiectivelor propuse şi le sunt recunoscătoare oamenilor şi organizaţiilor implicate în proiect”, a subliniat ministrul Culturii.

Turcan a afirmat că „se urmăreşte digitalizarea patrimoniului cultural al României, iar Biblioteca Naţională a fost una dintre instituţiile incluse în acest proiect. Voi urmări in continuare alocarea de resurse pentru investiţii în domeniul infrastructurii culturale şi al patrimoniului cultural scris”.

Un proiect important pentru Biblioteca Naţională şi pentru iubitorii de cultură scrisă este şi cel al refacerii „Aşezămintelor Brătianu”. „Recent, am semnat documentaţia pentru proiectarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a Vilei „Ion I.C. Brătianu” din Bucureşti, sediu al Serviciului Colecţii Speciale al Bibliotecii Naţionale a României. Procedura de achiziţie se află în derulare, obiectivul având o alocare de aprox. 8 milioane de euro net”, a scris Raluca turcan pe Facebook. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.