Regizorul şi scenaristul Radu Mihăileanu a declarat, marţi, la Cluj-Napoca, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), că munca sa pe platourile de filmare reprezintă o continuare a muncii tatălui său, cu care are ”o relaţie foarte strânsă” şi care vine cu el ”peste tot în lume”, oriunde ar filma, ”ţine şi un fel de discurs şi binecuvântează filmul”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Tatăl meu vine peste tot în lume, oriunde aş filma. Ţine şi un fel de discurs şi binecuvântează filmul […] am o relaţie foarte strânsă cu tatăl meu şi consider că eu doar continui munca sa într-un fel. El nu poate citi acum, dar înainte el era primul om care citea scriptul. El venea şi îşi dădea ok-ul”, a spus Radu Mihăileanu la conferinţa TIFF Lounge.

Regizorul a fost întrebat dacă i se pare ciudat faptul că, la scurt timp după lansarea documentarului ”Caricaturiştii- Infanteriştii democraţiei”, care spune povestea luptei pe care 12 caricaturişti o poartă în slujba democraţiei, au avut loc atentatele de la Charlie Hebdo, din Franţa, el răspunzând că uneori are ”un soi de intuiţie”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Oamenii spun că din păcate, uneori am un soi de intuiţie, mai ales că am făcut acel film înainte de evenimentele de la Charlie Hebdo. Este povestea a 12 caricaturişti din mai multe zone ale lumii. Am avut acelaşi fel de intuiţie cu filmul The Source, un film despre drepturile femeilor din lumea arabă. După ce am terminat de filmat în Maroc, Revoluţia arabă a început. Noi, artiştii, avem un soi de antene, şi simţim lucruri de genul acesta”, a mai spus el.

El a vorbit şi despre filmele sale, dar şi despre perioada petrecută la filmări în Cluj-Napoca şi în satul Dancu, unde s-a turnat o parte a peliculei ”Povestea Iubirii”.

”Niciodată nu încerc să transmit mesaje prin filme. Eu sunt doar un povestitor. Am poveşti pe care mi le imaginez, dar adevărul este subiectiv. Încerc să spun acea poveste în cel mai bun mod cu putinţă. Ştiu că acea poveste va fi interpretată în multe feluri şi o poveste bună trebuie să poată să reziste ani şi ani […] Singurul sat autentic pe care l-am găsit a fost Dancu. Toate celelalte sate se transformaseră şi ai case noi sau cabluri electrice. Dancu a fost singurul sat care s-a potrivit. Căutam zone care să semene cu Santiago de Chile, şi anumite străzi şi clădiri din Cluj-Napoca se potrivesc. Producătorul meu, de asemenea, a insisitat să filmez aici. Am avut aici oameni minunaţi şi o echipă minunată. Este un loc minunat şi am avut aici o perioadă foarte plăcută”, a mai spus el.

Alături de Radu Mihăileanu s-a aflat şi actorul britanic Derek Jacobi, cel care joacă rolul lui Leo Gursky în ”Povestea iubirii”. Actorul britanic a vorbit despre felul în care a fost marcat de acest rol şi a povestit şi un moment delicat al carierei sale.

”E ca o boală şi este oribilă. Jucam Hamlet, era sfârşitul unui tur mondial, era o duminică, jucam pentru cred că a 400-a oară. Orice actor care joacă Hamlet are un moment special atunci când ajunge la replica ”A fi sau a nu fi”. Este un moment în care tot publicul se apleacă parcă înspre tine pentru a auzi o replică pe care toată lumea o ştie, dar vrea să o audă de la un actor real, în contextul piesei. Şi mă gândeam cum ar fi dacă  actorul ar uita replica. Am spus acea parte, am continuat şi apoi m-am blocat, neştiind ce urmează. Din fericire, pentru că am jucat piesa de atâtea ori, creierul meu a trecut pe pilot automat şi am putut continua. Am terminat piesa în teroare şi nu am mai urcat pe scenă timp de doi ani. Îmi puneam întrebări pe care le pun oamenii care nu sunt actori. Întrebări care credeam că sunt stupide. După doi ani, chiar şi în faţa camerei aveam o reţinere, în contextul în care pe platoul de filmare ai tot felul de plase de siguranţă”, a spus actorul britanic, care în 1989 a obţinut şi o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul secundar din filmul ”The Tenth Man”.

Radu Mihăileanu este cunoscut pentru titlurile multi-premiate ca ”Trahir” (1993), ”Trenul vieţii/ Train de vie” (1998) - Premiul FIPRESCI la Veneţia şi Premiul publicului la Sundance, ”Trăieşte!/ Va, vis et deviens!” (2005) - Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin şi Premiul César pentru scenariu original. ”Concertul” (2009), filmat în România, a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi premiat cu patru trofee Gopo. ”Izvorul femeilor/ La source des femmes” a fost selectat în 2011 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.

Sir Derek Jacobi este unul dintre cele mai sonore nume ale teatrului şi filmului britanic. Actor şi regizor, el deţine în protofoliu peste 90 de filme de cinema şi producţii de televiziune, cele mai cunoscute dintre acestea fiind ”The Day of the Jackal” (1973), ”Little Dorrit” (1983), ”Dead Again” (1991), ”Gladiator” (2000), ”Gosford Park” (2001), ”The Riddle” (2007) sau ”The King’s Speech” (2010). Are două titluri de cavaler, danez şi englez, şi este membru fondator al National Theatre Company din Marea Britanie.

TIFF are loc la Cluj-Napoca, în perioada 2-11 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.