Producţia spaniolă "Jocurile timpului" (El Ministerio del Tiempo), în care trei eroi străbat istoria tumultuoasă a Spaniei, întâlnind figuri celebre, printre care regina Isabela de Castilia, scriitorii Miguel de Cervantes şi Lope de Vega sau pictorul Pablo Picasso, va fi difuzat din 11 mai, la TVR 1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primele trei sezoane, lansate în perioada 2015-2017, vor putea fi urmărite în premieră la TVR 1 începând cu 11 mai. Acestea prezintă cel mai bine păstrat secret al statului spaniol: o instituţie guvernamentală secretă care raportează direct prim-ministrului. Patrulele sale păzesc uşile care permit călătoria în timp, astfel încât niciun intrus din alte epoci să nu poată interveni asupra istoriei în propriul interes.

În prima săptămână de difuzare, la TVR 1 sunt programate primele două episoade - 11 şi 12 mai, de la ora 22.00, apoi serialul va putea fi urmărit de luni până joi, la aceeaşi oră.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Alonso de Entrerios, un soldat din secolul XVI, Amelia Folch, o studentă din secolul XIX, şi Julian Martinez, un paramedic din zilele noastre sunt recrutaţi de o agenţie secretă numită "Jocurile timpului", cu scopul de a împiedica indivizi cu idei malefice să modifice cursul istoriei. Folosindu-se de uşi care înlesnesc călătoria în timp, cei trei eroi străbat istoria Spaniei, întâlnind figuri celebre ca regina Isabela de Castilia, scriitorii Miguel de Cervantes şi Lope de Vega sau pictorul Pablo Picasso.

Sediul central al "Jocurilor timpului" a fost stabilit în abandonatul Palat al Ducesei de Sueca din Madrid, dar locurile de filmare au inclus şi alte zone din Spania.

Seria a primit în 2015 Premiul Ondas pentru cel mai bun serial spaniol. În 2017, la Premios Feroz (echivalentul Golden Globes pentru producţiile spaniole), aceeaşi serie a câştigat titlurile pentru "cel mai bun serial", "cea mai bună actriţă în rol principal" (Aura Garrido) şi "cel mai bun actor în rol secundar" - Hugo Silva.

Din distribuţie fac parte: Rodolfo Sancho, Aura Garrido (actriţă pe care telespectatorii TVR 1 o cunosc din producţia Aventurile capitanului Alatriste, difuzată de TVR 1 în 2019), Nacho Fresneda, Cayetana Guillen-Cuervo. 

Conform declaraţiilor lui Javier Olivares, unul dintre scenarişti, sursele de inspiraţie pentru Jocurile timpului au fost romanul "The Gates of Anubis", al lui Tim Powers şi filmul "Time After Time" (1979). 

Portugalia a fost prima ţară care a adaptat local seria spaniolă, cu o versiune intitulată Ministerio do Tempo. Până în decembrie 2016, serialul tv a fost distribuit în China. În Statele Unite, serialul a fost văzut pe platforme online începând cu 2017, iar în India, din 2018.

În luna aprilie a acestui an, RTVE, televiziunea publică spaniolă, a difuzat sub forma unui maraton primele trei serii ale "Jocurilor Timpului". Lansarea celei de-a patra serii este programată în luna mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.