Christina Koch şi Jessica Meir întreprind, vineri, o ieşire în spaţiu de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), aceasta fiind prima activitate extravehiculară exclusiv feminină, în timpul căreia trebuie să repare un contact al bateriilor instalaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunea a început la 13:39 şi, timp de cinci ore şi jumătate, Meir şi Koch vor lucra în afara ISS, care se deplasează cu 27.000 de km/oră, la 485 de kilometri de Pământ, potrivit TVE. 

NASA transmite în direct, pe conturile de YouTube şi Twitter, acţiunea celor două.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cincisprezece femei au participat, în şase decenii şi jumătate de explorare spaţială, la 221 de ieşiri în spaţiu, însă, din 1984, când rusoaica Svetlana Savistskaya a fost prima femeie care a ieşit din navă acompaniată de cosmonautul Vladimir Dzhanibekov, toate aceste activităţi întreprinse de femei în exterior au beneficiat de participare masculină.

Inginera Koch, în vârstă de 40 de ani, a ajuns pe ISS la 14 martie şi este pe cale să devină femeia care va petrece cel mai mult timp în spaţiu. Misiunea ei este programată să dureze 328 de zile. Recordul feminin este deţinut de americanca Peggy Whitson, cu 288 de zile.

Prima ieşire în spaţiu a două femei astronaut - între care Anne McClain - era programată pentru martie, însă a fost anulată pentru că, a transmis NASA, nu aveau costume corespunzătoare. 

McClain a revenit pe Pământ, vara aceasta, iar înlocuitoarea ei, Meir, în vârstă de 42 de ani, profesoară la Facultatea de Medicină de la Harvard, urmează să se întoarcă primăvara viitoare.

Misiunea de acum a lui Koch şi Meir este să înlocuiască unul dintre controalele de încărcare a bateriilor care preiau energie din panourile solare montate pe ISS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.