Un pod din lemn care l-a inspiat pe A.A. Milne, autorul aventurilor lui Winnie-the-Pooh, a fost vândut la licitaţie în Marea Britanie cu peste 150.000 de euro, adică dublul estimării.
James Rylands, specialist responsabil la casa Summers Place Auctions, a spus că "este absolut încântat că a putut să vândă o bucată de istorie literară".
Preţul acestui pod era estimat între 40.000 şi 60.000 de lire sterline. În final, a fost adjudecat la 131.000 de lire sterline (150.000 de euro), potrivit AFP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alan Alexander Milne, creator al micului urs, aprecia acest pod din pădurea Ashdown, în sud-estul Angliei. Împreună cu fiul său Christopher Robin Milne, care l-a inspirat pe băieţelul care era prieten cu Winnie-the-Pooh, obişnuiau să joace un joc inventat de ei, "Poohsticks": fiecare jucător lansa de pe pod un bâţ din amonte iar cel al cărui băţ ajungea primul în aval era câştigător.
Podul, construit în 1907 şi cunoscut sub numele de "Posingford Bridge", a devenit celebru după ce a apărut în povestea clasică din literatura pentru copii. A fost oficial redenumit "Poohsticks Bridge" în 1979. După ce a fost folosit de mii de turişti, a fost demontat în 1999 şi înlocuit, cu sprijinul financiar al Disney Corporation.
Podul original a fost pus în vânzare după ce a fost în întregime restaurat şi reconstruit, piesele lipsă fiind reconstituite folosind stejar din zonă. Noul proprietar, Lord De La Warr, intenţionează să îl instaleze pe domeniul său, Buckhurst Park, la Withyham, în Sussex (sud-estul Angliei).
"Sper ca mulţi copii (şi adulţi) să poată admira podul original care a inspirat unul dintre cele mai cunoscute jocuri, încă jucat de copiii din Marea Britanie şi din străinătate", a spus el într-un comunicat.
Această vânzare coincide cu a 100-a aniversare a ursului din pluş care i-a fost oferit lui Christopher Robin Milne la împlinirea vârstei de un an în 1921 şi care a inspirat personajul Winnie-the-Pooh.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.