Cea de-a 7-a ediţie Art Safari va avea loc în perioada 15-24 mai, la Palatul Pinacotecii din centrul istoric al Capitalei. Art Safari Kids, programul educaţional al Pavilionului de Artă București, invită copiii cu vârste între 3 şi 12 ani, să se bucure de artă pe înţelesul lor şi să-i descopere pe marii pictori români Gheorghe Petraşcu şi Sabin Bălaşa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Art Safari Kids cuprinde ateliere zilnice de creaţie pentru toată familia, ateliere de pictură dedicate pictorilor români, ateliere de bandă desenată cu supereroi, ilustraţie în acuarelă, modelaj în lut, pictură pe sticlă, colaj, ceramică, toate activităţile fiind adaptate în funcţie de vârsta copiilor. Pe lângă atelierele de creaţie, copiii vor beneficia şi de tururi ghidate gratuite în cadrul Art Safari, pe un traseu redesenat pentru ei. Art Safari Kids este o componentă vitală în cadrul Art Safari Bucureşti - creştem aici viitoare generaţii iubitoare de artă. Ne bucurăm că reuşim să le captăm atenţia - de la an la an, micii vizitatori care ne trec pragul sunt tot mai mulţi, iar Pavilionul de artă Bucureşti, eveniment susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti, a oferit tururi ghidate unui număr de peste 7.000 de copii", a spus Ioana Ciocan, director general al Pavilionului de ArtăBucureşti - Art Safari.

Palatul Pinacotecii, în care va avea loc Art Safari, este o clădire emblematică pentru strada Lipscani, care a fost construit între anii 1882-1889. Colecţia Pinacotecii Bucureştiului însumează peste 2.500 de lucrări de pictură românească, 402 lucrări de sculptură şi peste 2.000 de lucrări de grafică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Anul acesta, Art Safari Bucureşti va oferi în premieră naţională o expoziţie Guerrilla Girls (SUA), grup celebru a cărui artă a făcut înconjurul lumii.

Printre noutăţi se numără şi o expoziţie dedicată lui Sabin Bălaşa, pictor contemporan celebru în anii '80-'90, care a fascinat audienţa cu nuanţele de albastru şi personajele de basm.

Pavilionul Muzeal invită publicul să redescopere opera lui Gheorghe Petraşcu, unul dintre cei mai importanţi maeştri ai artei româneşti de început de secol XX, iar Pavilionul Central va fi dedicat Şcolii de la Bucureşti - artei contemporane din Capitală, începând cu anii '90.

Biletele la Art Safari Kids pot fi achiziţionate pe tickets.artsafari.ro.

Pavilionul de Artă Bucureşti - Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti şi CNR UNESCO şi este un eveniment cultural unic în România ca structură, concept şi amploare. Pavilionul Muzeal, cu lucrările de Tezaur ale maeştrilor artei româneşti, Pavilionul Central, cu lucrări ale mişcării artistice contemporane, Pavilionul Internaţional şi programul educaţional Art Safari Kidsformează conceptul unic al Pavilionului.Art Safari a înregistrat 165.000 de vizitatori în primele şase ediţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.