Palatul Buckingham a dezvăluit, sâmbătă, pe reţelele sale de socializare un portret inedit al regelui Charles al III-lea pentru a marca Ziua Forţelor Armate britanice.
Portretul este realizat de Hugo Burnand, care a realizat deja mai multe portrete oficiale ale familiei regale. El a fotografiat nunta lui Charles şi a Camillei în 2005. De asemenea, el a realizat primul portret oficial al regelui Charles anul trecut.
Acest portret inedit îl arată pe rege îmbrăcat într-o redingotă de ceremonie, cu medaliile sale militare şi sabia. Este primul portret oficial al monarhului de la anunţul că suferă de cancer, la începutul acestui an.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O pictură realizată de Jonathan Yeo care îl înfăţişează pe monarhul britanic a fost, de asemenea, dezvelită în luna mai. În acest tablou cu fundal roşu, Charles poartă uniforma Gărzilor galeze, al căror regiment a fost numit colonel în 1975.
La nouă luni după încoronarea sa în mai 2023, palatul a anunţat la începutul lunii februarie că Carol al III-lea suferă de cancer, descoperit după o operaţie la prostată în ianuarie. Natura şi stadiul bolii nu au fost niciodată precizate.
Charles al III-lea şi-a reluat activităţile publice în aprilie. De atunci, a luat parte la comemorarea debarcării Aliaţilor în Normandia şi la parada Trooping the Colour, care îi marchează ziua de naştere.
Anul 2024 a fost deosebit de dificil pentru familia regală britanică. Kate suferă şi ea de cancer, depistat după o operaţie abdominală majoră în ianuarie. Iar sora regelui, prinţesa Anne, a fost spitalizată după ce a suferit o comoţie cerebrală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.