Cinci organizaţii care reprezintă organizatori de evenimente şi companii de scenotehnică semnalează Guvernului, într-o nouă scrisoare deschisă, că aceştia se simt neîndreptăţiţi şi solicită de urgenţă acordarea finanţării pentru schema de stat aprobată în luna ianuarie, încetarea discriminării cu scopul folosirii evenimentelor şi activităţilor culturale ca pretext de vaccinare prin acordarea de norme care nu au nici o justificare medicală şi întocmirea unui plan de sprijinire a operatorilor culturali prin care să îşi revină din regres. „În cazul în care nici acum nu primim vreun răspuns şi semn de cooperare din partea autorităţilor Statului, ne vedem nevoiţi să încercăm să ne obţinem dreptate prin căi legale şi alte acţiuni, pe care, din dorinţa de colaborare, nu le-am făcut până acum”, au punctat semnatarii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC), Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente (PaCTE),  Asociaţia Serviciilor de Ticketing (AST), Asociaţia pentru Teatru, Film, Muzică şi Dans (MUZE) şi Asociaţia Lucrătorilor în Industria Spectacolelor (ALIS) s-au adresat prim-ministrului Florin Cîţu, viceprim-ministrului Dan Barna şi ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu.

„Noi, organizatorii de evenimente, producătorii de spectacole, companiile de scenotehnica , tehnicienii, artiştii şi toate organizaţiile culturale din România, ai cui suntem? Către care dintre instituţiile Statului ar trebui să ne orientăm pentru suport şi pentru cooperare? Care este organismul care ar trebui să aibă în vederea şi grija şi buna desfăşurare a industriei culturale şi de spectacole din România?  Pentru că noi, de mai bine de un an, întrebăm şi încercăm să găsim un partener de dialog peste tot şi nu ne descurcăm nicicum”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Începând din martie 2020, AROC a cerut Guvernului consultări şi a propus măsuri menite să salveze angajaţii, colaboratorii, liber profesioniştii şi familiile celor ce activează în acest domeniu de activitate grav afectat în contextul pandemiei de coronavirus. 

După jumătate de an, lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal, din punct de vedere al comunicării, însă, între timp, mai exact în ianuarie 2021, ei au contestat schema de ajutor de stat propusă de Ministerul Culturii, ca „un eşec total", care nu ajută artistul direct, ci pe organizatorii de mari festivaluri, şi au acuzat MC de manipulare şi minciună, dar şi Guvernul de lipsă de reacţie la apelurile făcute.

Au urmat alte solicitări către Guvern şi Preşedinţie, cerând despăgubiri şi sprijinul lui Klaus Iohannis, însă fără vreun rezultat.

„La debutul pandemiei, am fost primii restricţionaţi, dar am înţeles de ce. Nimeni nu s-a opus, ba chiar mulţi dintre operatorii culturali au încercat să facă ce le-a stat în putere ca să ajute: de la donaţii, campanii de conştientizare, intervenţii logistice, sau activităţi pentru oamenii care trebuiau să stea închişi în case”, au transmis ei în scrisoarea deschisă de joi. „Ne-am aşteptat cuminţi şi înţelegători rândul la masa discuţiilor cu autorităţile publice, înţelegând de fiecare dată care sunt cele mai presante probleme. Însă lună după lună, problemele sectorului cultural au fost amânate, evitate sau ignorate, până când s-a împlinit deja mai bine de un an de la primele discuţii”.

Ei susţin că „am fost păcăliţi cu o redeschidere a evenimentelor, în realitate un miraj care a părut ca o relaxare în ochii publicului larg, dar pentru noi, oamenii care chiar trăim din aceste proiecte, e o corvoadă”.

„Am fost aduşi în punctul de a transforma ceea ce era o pasiune şi o ambiţie, anume proiectele noastre culturale, într-o nevoie disperată de a câştiga ceva, pentru a spera la supravieţuire. Nu, în acest moment, situaţia în cultură nu este nici pe departe bună. Aşadar, vă întrebăm cine ar trebui să se preocupe şi de noi?”.

Adresându-se direct lui Gheorghiu, reprezentanţii companiilor din domeniu au spus: „Toată lumea înţelege că ministerul pe care-l reprezentaţi nu are resurse proprii să ne ajute. Dar ce nu putem înţelege este de ce nu vă luptaţi pentru noi? Nici măcar nu contează rezultatul. Am vrea măcar să ştim că cineva ne apără. Am vrea să vă auzim vorbind public despre sectorul cultural privat. Am vrea să vedem că faceţi un efort, că trimiteţi scrisori şi în numele nostru către alte Ministere pentru fonduri, că vă luptaţi pentru a clarifica regulamentele de organizare a acţiunilor culturale. Am vrea să vedem, şi dacă rezultatul nu e favorabil, că liderul Ministerului Culturii, care ar trebui să apere întreg sectorul cultural, vorbeşte şi despre noi”.

Pe Cîţu l-au întrebat: „Cât credeţi că putem supravieţui într-o ţară care niciodată nu a prioritizat cultura şi care acum  o nedreptăţeşte cel mai tare?”.

Ei au făcut referire şi la declaraţii recente ale lui Barna. Potrivit scrisorii, într-o emisiune televizată, el a spus că pentru a stimula campania de vaccinare, ar trebui restricţionat şi mai tare accesul la evenimente.

„Domnule Dan Barna, cât credeţi că sectorul cultural mai poate încasa lovituri după lovituri? Cât de rezistenţi credeţi că suntem: primii închişi, niciun ajutor de stat acordat, cei mai reglementaţi,  într-o industrie în care nici înainte nu se supravieţuia uşor. De ce nu aţi propus reglementarea şi altor activităţi sau spaţii publice, sau locuri de adunare? Cât mai continuăm şarada asta în care evenimentele şi activităţile culturale sunt considerate cel mai periculos factor de răspândire a virusului şi în egală măsură cel mai potent stimulent al campaniei de vaccinare? Uitaţi-vă la rezultate”.

Măsurile restrictive aplicate evenimentelor nu fac nimic altceva decât să îngroape sectorul, au mai spus semnatarii.

„În perioada scurtă de redeschidere a sectorului de evenimente culturale, au apărut multe proiecte, organizate sau puternic finanţate de instituţii publice, cu acces gratuit. Asta în contextul în care operatorii culturali privaţi au devenit practic obligaţi să pună bilete, fiindcă altfel nu se descurcă cu bugetul de organizare.  Practic, Statul nu doar că nu a ajutat sectorul cultural privat, dar îi şi face concurenţă acum. Nedreptatea pe care o trăim de atâta timp ne-a stors de toate puterile. (...) Ne-am întors la nivelul cultural la care eram în 2010. Dispar tot mai mulţi operatori. Pe lângă toate acestea, puţine evenimente au succes în această perioadă. Publicul are reticenţă în a cumpăra bilete, timpul şi posibilităţile de organizare sunt limitate. Nu mai putem aştepta”.

În final, ei au spus: „Vă solicităm de urgenţă acordarea finanţării pentru schema de stat aprobată în luna Ianuarie, încetarea discriminării cu scopul folosirii evenimentelor şi activităţilor culturale ca pretext de vaccinare prin acordarea de norme care nu au nici o justificare medicală şi întocmirea unui plan de sprijinire a operatorilor culturali prin care să-şi revină după tot regresul trăit.  În cazul în care nici acum nu primim vreun răspuns şi  semn de cooperare din partea autorităţilor Statului, ne vedem nevoiţi să încercăm să ne obţinem dreptate prin căi legale şi alte acţiuni, pe care, din dorinţa de colaborare, nu le-am făcut până acum”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.