„One True Singer”, primul talent show produs de Max Originals în România şi realizat de Global Records, va fi lansat pe 1 aprilie.
Show-ul îmbină producţia de tip reality-show cu cea de talent-show şi va pune sub lumina reflectoarelor tineri artişti care vor demonstra că au tot ce le trebuie pentru a deveni următorul megastar al României. Concurenţii vor trece prin multe provocări pentru a-şi demonstra calităţile vocale, abilităţile de compoziţie, anduranţa fizică şi mentală, talentul de interpretare live şi multe altele. Pe parcursul concursului, juriul va avea sarcina de a elimina treptat concurenţii, până când îl vor descoperi pe One True Singer - persoana care va depăşi cu succes toate probele, va evolua şi va reuşi să devină un artist complet, demn de marele premiu - un contract muzical în valoare de 50 de mii de euro, la care se adaugă încă 50 de mii de euro direct în cont.
„One True Singer” este primul reality show de talente, în cadrul căruia cele mai mari nume ale industriei muzicale şi-au propus să arate toate calităţile necesare unui adevărat star.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Show-ul este creat în colaborare cu Global Records, casă de discuri independentă care oferă servicii muzicale complete, de la producerea şi înregistrarea albumelor, până la lansarea şi promovarea artiştilor, la nivel internaţional. Noul format reproduce adevărata călătorie a unei case de discuri pentru a găsi artistul care are totul, un artist desăvârşit: o voce grozavă, voinţa de fier, abilitatea de a compune o melodie sau aceea de a fi un bun dansator, disponibilitatea de a învăţa.
„Abonatul HBO Max se va bucura de un adevărat spectacol, un festin de muzică, dramă şi pericol, care va da dependenţă încă de la început. Iar, la finalul episodului, din cei 14 tineri pretendenţi la titlul One True Singer, sigur va avea un favorit. Pe parcursul sezonului, concurenţii vor trece printr-o serie de provocări, una mai complexă decât cealaltă, propuse de experţi din industria muzicală. Sunt teste de perseverenţă şi dedicare, nu doar de voce şi atitudine de star, şi sunt menite să comprime în două luni munca experţilor care pot lucra şi ani să modeleze un talent brut într-un artist complet”, Ioanina Pavel, producător.
OTS este o ocazie cu adevărat unică pentru noi. Un talent show original, conceptualizat de Global Records, producători cu acte-n regulă de hituri şi staruri. Mai mult decât muzica în sine, ce ne-a atras la acest produs a fost autenticitatea lui. Ne-a fost clar că producătorii de la Global Records au toate datele pentru a face un show de succes. One True Singer este o competiţie. Dar este în acelaşi timp mult mai mult - este o privire rară în culise şi expune multiplele talente şi abilitaţi de care orice tânăr talentat are nevoie ca să devină cu adevărat un artist complet. Iar tinerii cu care pornim la drum sunt impresionanţi! Abia aştept să îi cunoaşteţi!” a declarat Johnathan Young, VP Original Productions, HBO.
„One True Singer este un concept pe care îl aveam pregătit de ceva vreme, a apărut în cel mai organic mod cu putinţă din exact activitatea noastră de zi cu zi şi din dorinţa de arăta care este parcursul de la un artist talentat la un star. Suntem mândri că am avut ocazia să dezvoltăm şi să producem acest show împreună cu HBO. One True Singer reprezintă un veritabil backstage pass, singurul show ce invită publicul în culisele industriei muzicale, pentru a putea vedea şi înţelege pentru prima dată ce înseamnă să fii artist." a declarat Ştefan Lucian- fondator si CEO Global Records.
Reality show-ul de talente, „One True Singer”, o producţie Max Originals, va fi lansat pe data de 1 aprilie 2022, pe platforma de streaming HBO Max.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.