O secţiune autentică din Zidul Berlinului, simbol al opresiunii comuniste în Europa, va fi donată, în cadrul evenimentului "Germania şi Noua Ordine Europeană" din 4 octombrie, în curtea Academiei Române, de către ISPRI şi LARICS Primăriei Municipiului Bucureşti, în scopul comemorării acestei importante părţi din istoria Europei, a Germaniei şi a României.
Evenimentul "Germania şi Noua Ordine Europeană" este organizat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu" (ISPRI).
Dezbaterea despre situaţia actuală a Europei şi rolul Germaniei în menţinerea unităţii Europei va fi moderată de prof. Dan Dungaciu, Vor participa: acad. Mircea Dumitru, vicepreşedinte Academia Română, dr. Anneli Ute Gabanyi, politolog (Germania), Leonard Orban, consilier prezidenţial, afaceri europene.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alături de aceştia vor fi prezenţi: acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte Academia Română, Alexandru Maximescu, VP OMV Petrom, Nicuşor Dan, primar general al Municipiului Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.