Una dintre operele celebre, "Campbell's Soup" de Andy Warhol, expusă în Australia, a fost miercuri ţinta manifestanţilor pro-climat care şi-au lipit mâinile pe suportul de protecţie transparent, fără a o deteriora, în cel mai recent episod al unei serii de acţiuni similare care au vizat opere de artă în toată lumea, informează AFP.
Această acţiune a fost pusă la cale, în Galeria Naţională a Australiei de la Canberra, de un grup numit Stop Fossil Fuel Subsidies Australia", care se opune subvenţiilor de energii fosile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un videoclip, una dintre protestatare se vede cum îşi lipeşte mâna de geamul care protejează "Campbell's Soup Cream of Mushroom", achiziţionată de muzeul australian în 2006.
Cele două activiste au desenat şi graffiti pe geamurile protectoare ale lucrărilor care compun opera, fără a le deteriora, a anunţat National Gallery. Protecţiile au fost apoi îndepărtate pentru a fi curăţate.
Într-un comunicat, muzeul a anunţat această "manifestaţie", subliniind că urmează după "o serie de incidente similare în ţară şi în străinătate".
"Galeria Naţională nu doreşte să promoveze aceste acţiuni şi nu va mai face comentarii pe această temă".
Serigrafia "Campbell's Soup" de Warhol, realizată în anii 1960, este unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale mişcării "pop art" americane.
"Warhol a preluat drept teme subiecte cotidiene care au avut rezonanţă datorită originilor lor familiare (...) precum simpla cutie de supă Campbell", a scris muzeul, în prezentarea lucrării.
Activiştii pentru climă au spus că au ales serigrafia pentru a evidenţia "pericolul capitalismului".
"Andy Warhol a redat consumerismul în seria sa emblematică. Şi acum capitalismul a înnebunit", a declarat protestatara Bonnie Cassen într-un comunicat.
"Familiile trebuie acum să aleagă între (cumpărarea) de medicamente sau alimente pentru copiii lor, în timp ce companiile petroliere realizează profituri record".
Activiştii au subliniat, de asemenea, eşecurile guvernului de la Canberra de a pune capăt subvenţiilor de către contribuabili în sectorul combustibililor fosili.
O analiză publicată anul acesta de Institutul Australiei, un think tank independent, a constatat că ţara a plătit peste 11 miliarde dolari (7,1 miliarde de euro) subvenţii pentru combustibili fosili în 2021 şi 2022.
"Guvernul nostru trebuie să înceteze să subvenţioneze industria combustibililor fosili", a criticat Bonnie Cassen. "Avem puţin timp".
"Stop Fossil Fuel Subsidies Australia" spune că face parte dintr-o "reţea globală de rezistenţă", un grup informal de activişti pentru mediu şi climat care au ţinut prima pagină a publicaţiilor în ultimele săptămâni prin vandalizarea de opere de artă inestimabile.
Alţi activişti pentru climă şi-au lipit mâinile recent pe două tablouri de Goya din Madrid, au stropit cu supă de roşii pe "Sunflowers" a lui Van Gogh de la Londra şi au aruncat cu piure de cartofi pe lucrarea lui Claude Monet "Les Meules" din Potsdam.
Dacă picturile au rămas neatinse, în incidentul în care a fost implicat tabloul "Floarea soarelui" de Van Gogh rama pânzei a fost afectată.
În octombrie, doi manifestanţi în Australia şi-au lipit mâinile pe protecţia din plexiglas a tabloului "Massacre en Corée", realizat de Picasso şi expus temporar într-un muzeu din Melbourne.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...