Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti împreună cu instituţiile de cultură din Bucureşti aflate în subordine s-au alăturat circuitului celei de-a 18-a ediţii a Nopţii Muzeelor din Bucureşti, care a avut loc anul acesta pe 14 mai şi s-au bucurat de un număr record de peste 35.000 de vizitatori.
22 de instituţii de cultură din oraş (centre culturale, muzee şi case memoriale, teatre, obiective turistice) şi-au deschis porţile şi au pregătit pentru publicul Nopţii Muzeelor un program variat de spectacole de teatru, expoziţii, proiecţii de film, tururi ghidate şi concerte de jazz, muzică pop, clasică şi medievală, arată un comunicat de presă al PMB.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru al doilea an la rând, Palatul care găzduieşte Primăria Capitalei a fost deschis pentru vizitatori. Vizitatorii au putut admira interiorul clădirii monumentale din Bulevardul Elisabeta, (Palatul Ministerului Lucrărilor Publice), construită între anii 1906-1910, în stil tradiţional, neoromânesc, după planurile arhitectului Petre Antonescu, dar şi curtea interioară a acesteia. Interiorul clădirii a inclus 5 expoziţii, 4 instalaţii pe tema patrimoniului bucureştean, realizate în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Asociaţia Turism Istoric şi fotograful Andrei Bîrsan şi o proiecţie de filme istorice din arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti, iar curtea interioară a clădirii a găzduit o instalaţie participativă cu mesaje pentru Bucureşti, o expoziţie despre cartierul Uranus, dar şi un montaj animat cu fotografii din colecţia de imagini, constituită în timp de Mihai Oroveanu (1946-2013), realizată de Salonul de proiecte.
„Una dintre emblemele Bucureştiului, Arcul de Triumf a fost deschis publicului cu ocazia Nopţii Muzeelor şi va putea fi vizitat în fiecare sâmbătă şi duminică, până în data de 30 octombrie, accesul fiind gratuit. La Muzeului Naţional al Literaturii Române, bucureştenii au avut parte de unul dintre cele mai variate programe artistice din Bucureşti, de la spectacol de ventrilocie la concert Sarmalele Reci, lecturi şi întâlniri cu scriitorii oraşului, o instalaţie participativă, proiecţii de film, vânători de obiecte şi spaţii interactive pentru copii”, mai indică sursa citată.
Observatorul Astronomic Amiral „Vasile Urseanu” împreună cu muzeele şi casele memoriale ale Muzeul Municipiului Bucureşti au putut fi vizitate de Noaptea Muzeelor între orele 18.00 şi 24.00. Dintre acestea, Palatul Suţu a pregătit, pe lângă expoziţiile permanente, recitaluri şi momente artistice, Muzeul Theodor Aman a inclus în programul din 14 mai mini-recitaluri de jazz şi muzică clasică, iar Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici a prezentat concertul „Cu primăvară în suflet” cu lucrări de Verdi, Puccini, Dvořák şi Leoncavallo. La Casa Artelor Dinu Lipatti bursierii Fundaţiei Regale Margareta a României au susţinut un recital extraordinar de muzică clasică.
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a invitat bucureştenii la o plimbare în Centrul istoric unde, la sediul din Hanul Gabroveni, sunt deschise două expoziţii de arte vizuale. Unul dintre cele mai speciale proiecte ale agendei bucureştene, expoziţia de la subsolul Hanului Gabroveni „De ce mai stai cu el?!” este primul proiect participativ despre violenţa domestică în pandemie din România organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. La etajul centrului cultural din strada Lipscani 84-90, publicul a putut admira lucrări de Ecaterina Vrana, Constantin Pacea, Ovidiu şi Sultana Maitec şi Mirela Trăistaru în expoziţia de pictură „micro-macro-Trans CORDIAL”, ce reuneşte artişti de origine armână sau care au legatură cu lumea armânească.
Teatrul de Animaţie Ţăndărică a participat la Noaptea Muzeelor cu spectacolul de teatru „Regele moare” şi cu Muzeul Itinerant Perpetuum Ţăndărică, o prezentare interactivă artistică a istoriei de 75 de ani a celebrului teatru de păpuşi din Bucureşti.
La Opera Comică pentru Copii, cei mici au participat la ateliere de colorat, jocuri de logică şi perspicacitate şi spectacole de muzică medievală, iar în clădirea Operei Comice pentru Copii vizitatorii au putut descoperi acvarii cu peşti exotici, mini-expoziţii şi, pe acoperiş, corturi cu fluturi vii.
Pe lângă cele şapte expoziţii ale Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, vizitatorii complexului monumental istoric şi cultural de la Mogoşoaia au putut asista pe 14 mai la un spectacol de muzică şi poezie şi la un recital solo la vioară între orele 20.00 şi 22.00.
Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, ajuns la cea de-a 18-a ediţie. În 2022, programul evenimentului a inclus peste 64 de obiective deschise pentru vizitare în Bucureşti. Programul complet al evenimentului este disponibil pe noapteamuzeelor.org.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.