Muzeul Amintirilor din Comunism se va deschide începând din 1 aprilie 2022, în fostul Hotel Capitol din Braşov. Vor fi expuse peste 100 de obiecte şi mărturii personale, fragmente din viaţa cotidiană a românilor din timpul perioadei comuniste, anunţă organizatorii.
Colecţia permanentă a MAdC prezintă fotografii, obiecte şi amintiri care surprind latura personală şi completează datele istorice despre România sub regimul comunist. Departe de a fi un manifest nostalgic, muzeul oferă publicului o perspectivă unică asupra vieţii din perioada dictaturii comuniste, de la 1948 până la Revoluţia din 1989. În completarea datelor istorice, vizitatorii vor descoperi o radiografie a societăţii, cu întâmplări şi fapte scrise de oameni obişnuiţi, care au simţit cu intensitate acei ani.
„Fiecare aspect al vieţii cotidiene din comunism, de la cele mai mărunte gesturi şi obiecte, la cele mai curajoase acţiuni, au conturat societatea în care trăim astăzi. Ne-am dorit că muzeul să fie un spaţiu în care să găsim răspunsurile la toate întrebările pe care le pot avea cei născuţi după ’89 şi, în acelaşi timp, să reprezinte o legătură între generaţiile actuale şi cele de părinţi şi bunici, un gest care să aducă mai multă înţelegere şi apreciere”, a declarat Alina Beteringhe, antropolog şi fondatoare a spaţiului muzeal.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Recamierul sau biblioteca cu bibelouri
Obiectele şi mărturiile au fost colectate începând cu anul 2021 prin Campania #MAdCesidespretine. Printre ele se numără atât piese de mobilier, care se regăseau în fiecare casă, precum recamierul sau biblioteca cu bibelouri, cât şi obiecte casnice şi de decor, dar şi poveşti unice din viaţa oamenilor, cu situaţii neobişnuite, absurde sau comice.
„Pregătim această deschidere încă din 2021. Amenajarea spaţiul muzeului s-a desfăşurat în paralel cu coordonarea a zeci de interviuri. Persoanele care au răspuns invitaţiei noastre de a dona obiecte şi amintiri, în cadrul campaniei #madcesidespretine, ne-au oferit ocazia să trăim odată cu ei momentele prin care au trecut. Sperăm ca emoţia să fie resimţită de toţi vizitatorii care ne trec pragul şi să reprezinte un impuls de a ne povesti la rândul lor experienţele personale”, a precizat Ioana Bejan-Roată, antreprenor şi fondatoare a Muzeului Amintirilor din Comunism.
Mai mult, decizia de a deschide un muzeu al amintirilor din comunism a fost motivată şi de dorinţa de a atrage turiştii străini şi de a le satisface curiozitatea legată de acest regim, contribuind, totodată, la diversificarea gamei culturale pe care o oferă oraşul Braşov celor veniţi în vacanţă.
Muzeul este amenajat în fostul Hotel Capitol din centrul oraşului Braşov, o clădire reprezentativă pentru perioada comunistă. În acest spaţiu a funcţionat până în 1989 un magazin tip „Shop” unde se vindeau, în schimbul valutei pe care populaţia obişnuită nu avea voie să o deţină, mărfuri foarte dorite, precum săpunuri, casetofoane sau chiar benzină.
Spaţiul cultural va oferi, în aceeaşi clădire, o zonă expoziţională permanentă, o zonă dedicată expoziţiilor temporare, o cafenea care redă atmosfera perioadei comuniste prin selecţia de produse specifice epocii, precum şi un magazin cu suveniruri unicat, care va funcţiona în paralel şi online, pe site-ul www.madc.ro.
Prima expoziţie dedicată revistei BD Historia
Prima expoziţie temporară a muzeului este dedicată colecţiei de reviste BD Historia - benzi desenate istorice. Revista, iniţiată de autorul şi profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, adaptează momentele istorice sub forma de benzi grafice. Expoziţia temporară MAdC aduce în prim plan cel de-al doilea număr al seriei B.D., inititulată „Momente din istoria comunismului în România”, care reuneşte lucrări ale artiştilor consacraţi cu cele ale studenţilor Cercului de Istorie Contemporană al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti.
Totodată, muzeul va fi un punct de sprijin pentru organizaţiile non-guvernamentale, urmând ca spaţiul să poată fi exploatat în fiecare zi de luni pentru diverse activităţi culturale şi sociale organizate de ONG-urile din România. Pe lângă activitatea turistică pe care o va desfăşura, MAdC îşi propune să participe activ la implicarea şi includerea copiilor din medii defavorizate în activităţi culturale şi educaţionale, prin realizarea unor parteneriate strategice cu ONG-uri şi direcţii sociale. Astfel, în cadrul muzeului se vor organiza tururi special pentru copii, precum şi diferite ateliere dedicate lor.
Muzeul Amintirilor din Comunism poate fi vizitat de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Preţul biletelor este de 35 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru elevi/studenţi/pensionari.
Muzeul Amintirilor din Comunism este o întreprindere socială înfiinţată în cadrul proiectului „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” ID 127384, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 -2020, implementat de Fundaţia “Alături de Voi” România în parteneriat cu Fonduri-Structurale.ro
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.