Oleksandr Tkachenko, ministrul ucrainean al Culturii, critică Netflix pentru felul în care este portretizat un personaj din Kiev în serialul „Emily in Paris”, potrivit BBC.
Tkachenko a spus că s-a plâns serviciului de streaming în legătură cu personajul Petra care apare în sezonul al doilea al serialului, lansat în urmă cu aproximativ două săptămâni.
„Emily in Paris” are în centru o tânără din SUA, interpretată de Lily Collins, ce ajunge la Paris graţie slujbei pe care o are. Aici are parte de diverse aventuri, iar în al doilea sezon cunoaşte, la un curs de limbă franceză, o ucraineancă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-unul dintre episoade, în încercarea de a crea o legătură, tinerele se plimbă pe străzile capitalei şi ajung într-un magazin din care Petra fură câteva obiecte. Interpretată de actriţa Daria Panchenko, ea este descrisă şi ca fiindu-i teamă că va fi deportată şi având un simţ vestimentar ce lasă de dorit.
Tkachenko a descris această portretizare drept „insultătoare”.
„În «Emily in Paris» avem o imagine caricaturală a unei femei ucrainene care este inacceptabilă. Este şi insultătoare”, a scris ministrul pe Telegram. „În acest fel sunt ucrainenii văzuţi în străinătate?”.
Potrivit presei locale, Tkachenko a trimis o scrisoare serviciului de streaming în care s-a plâns cu privire la felul în care este prezentată Petra.
Unii dintre utilizatorii platformei de socializare au fost de acord cu ministrul, alţii au luat partea show-ului. Nu este prima dată când „Emily in Paris” a fost criticat pentru felul în care portretizează diverse naţionalităţi.
Când a fost lansat primul sezon, a fost criticat mai ales de francezi pentru promovarea stereotipurilor privind oraşul şi locuitorii - oameni nepoliticoşi ce poartă berete şi îşi înşeală partenerii. În noul sezon este inclus un personaj britanic - Alfie - ce e prezentat ca amator de puburi şi de fotbal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.