Un jurnalist a fost asasinat, marţi, aproape de Cancun, în statul turistic Quintana Roo (la est de Mexic), devenind al şaptelea reporter ucis în ţară de la începutul anului, relatează AFP.
Ruben Pat, directorul săptămânalului Playa News, a fost împuşcat când se afla în faţa unui bar, dimineaţa devreme, la Playa del Carmen, situată la 60 de kilometri de celebra staţiune balneară Cancun.
Autorităţile locale au condamnat într-un comunicat "intimidarea exercitată împotriva profesiei de jurnalist prin atacuri violente", promiţând să facă dreptate victimei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La sfârşitul lunii iunie, un alt jurnalist al acestui săptămânal online, José Guadalupe Chan, în vârstă de 35 de ani, a fost împuşcat în cartierul Felipe Carrillo Puerto din acelaşi Stat de pe coasta caraibiană.
Ruben Pat a fost intervievat în iunie de AFP după moartea colegului său, precizând că acesta din urmă a primit ameninţări telefonice legate de activitatea sa jurnalistică.
Sectorul Cancun şi Playa del Carmen, foarte apreciate de turiştii străini în special pentru plajele sale, a cunoscut în ultimii ani o creştere puternică a violenţelor legate de crima organizată.
În 2016, schimburi de focuri de armă între grupări criminale s-au încheiat cu cinci morţi la Playa del Carmen în timpul unui festival de muzică electronică, între care doi canadieni, un italian şi un columbian.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...