Cătălin Blebea, membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), numit în martie 2018 de Guvernul Dăncilă, a fost trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 2,6 milioane de euro în dosarul Realitatea Media de la DIICOT, a transmis într-un comunicat deputatul Gigel Ştirbu, vicepreşedinte PNL. El îi cere lui Blebea demisia din toate funcţiile publice pe care le deţine şi va propune Comisiei pentru cultură din Cameră să discute acest caz.
Blebea, fost director adjunct al Realitatea Media şi fost director al Global Video Media, „este acuzat de evaziune fiscală de peste 800.000 de euro şi de spălare de bani”, a mai scris Ştirbu. „În perioada 2006 şi 2008, pe când Realitatea TV îşi extindea reţeaua de staţii locale, ar fi încheiat mai multe contracte fictive pentru prestări servicii în domeniul audiovizualului şi aşa ar fi delapidat patrimoniul Realitatea Media şi Global Video Media cu 1,6 milioane de euro şi nu ar fi plătit TVA şi impozit pe profit de peste 800.000 de euro”.
„Este inadmisibil ca o astfel de persoană să facă parte din Consiliul de Administraţie al Televiziunii publice şi solicit de urgenţă demisia domnului Cătălin Blebea din toate funcţiile publice pe care le deţine în acest moment. Voi propune Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor să ia în discuţie această situaţie de neacceptat din Consiliul de Administraţi al SRTv”, a adăugat preşedintele Comisie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Este o condiţie de bază a Televiziunii Române ca membrii Consiliului de Administraţie să beneficieze de încrederea publicului pentru îndeplinirea misiunii sale de a fi principala sursă de informaţie, educaţie şi divertisment a românilor, a mai punctat Ştirbu.
După al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în Comisie este aşteptată la audiere Doina Gradea, preşedinte-director general al TVR, pentru a discuta rezultatele auditului efectuat anul acesta de Curtea de Conturi la televiziunea naţională. Ea a refuzat de mai multe ori până acum invitaţia la discuţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.