Centrul istoric al Iaşiului a fost refăcut în format 3D de către o companie ieşeană, cu ajutorul scanerelor şi dronelor profesionale ultra-moderne, macheta rezultată incluzând cele mai importante clădiri din centrul istoric, între care Palatul Culturii şi Catedrala Mitropolitană.
Imaginile colectate atât de la sol, cât şi din aer au fost modelate cu ajutorul unor softuri speciale şi transformate în machete printate 3D.
Macheta, creată pentru un concurs internaţional de arhitectură, include câteva dintre cele mai importante clădiri din centrul istoric al Iaşiului, respectiv Palatul Culturii, Catedrala Mitropolitană, Biserica Trei Ierarhi, Casa Dosoftei sau Biserica Sf. Nicolae.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Macheta prezintă o imagine fidelă a centrului Iaşiului în miniatură, cu referinţe arhitecturale valoroase şi clădiri simbol, care încorporează mare parte din istoria oraşului.
"Pentru această machetă am utilizat scannere de sol de ultimă generaţie, precum şi drone cu senzor de tip LIDAR. Cu ajutorul lor am scanat 3D o suprafaţă extinsă, într-un timp scurt. Datele au fost procesate şi modelate de experţii noştri cu ajutorul softurilor de specialitate, pentru a genera o imagine fidelă a centrului istoric al Iaşiului", a declarat Ionuţ Borta, reprezentantul Graphein TopoIaşi, companie care a realizat macheta.
Acest tip de scanare este folosit pe scară largă în industria construcţiilor pentru a oferi date precise, iar cu ajutorul "radiografiei" exacte a situaţiei din teren se poate proiecta cu precizie milimetrică obiectivul de interes, fără a fi nevoie de deplasarea în teren a arhitectului.
Reprezentanţii companiei ieşene afirmă că primarii din ţările europene iau decizii de urbanism în timp record pe baza scanărilor 3D.
Administraţiile locale pot folosi sistemul pentru analize urbane complexe, pentru verificarea fondului construit sau pentru a consulta populaţia pentru diverse PUZ-uri.
"În ţări precum Finlanda, Estonia sau Polonia acest sistem este deja implementat. La rândul nostru, am demarat un proiect pilot pentru digitalizarea municipalităţilor şi credem că, pe termen lung, acesta este viitorul urbanismului", a explicat Ionuţ Borta.
Potrivit reprezentanţilor companiei ieşene, prin scanarea 3D cu laser se obţine copia fidelă în format digital a patrimoniului construit, fără a se pierde niciun detaliu. Astfel, arhitecţii şi specialiştii din domeniu pot ulterior să restaureze monumentele istorice având ca beneficii precizia foarte mare, dar şi costurile mult mai mici.
"Avem clienţi care au refăcut designul unei case fără să o fi vizitat niciodată. Noi am scanat imobilul, am transmis imaginile modelate 3D în format digital, iar arhitectul a lucrat totul de la distanţă", a adăugat reprezentantul Graphein TopoIaşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.