Cel puţin 10 opere de artă se pot achiziţiona, marţi, cu 1.000 de euro în cadrul evenimentului organizat de Casa de Licitaţii A10 by Artmark. În premieră, tinerii colecţionari şi pasionaţii de artă ori cei care îşi propun să facă investiţii inteligente în această perioadă, au ocazia să achiziţioneze lucrări de artă la cele mai mici preţuri de pornire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„De la Clasic la Contemporan - Licitaţia unei Colecţii de Artă Bucureştene” reuneşte 159 de lucrări care au toate preţuri de pornire sub 1.000 de euro, îndeplinind trei roluri: decorativ, investiţional şi de colecţie.

Aşadar, evenimentul din 22 noiembrie reprezintă cel mai bun moment pentru a decora casa cu opere la preţuri mici, cu potenţial de creştere în timp, dar şi pentru începerea unei colecţii de artă: portrete expresive, naturi statice, vederi marine sau orientale, nuduri delicate, dar şi sculpturi sau lucrări de artă contemporană care reflectă curaj şi idei abstracte.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Achiziţia unei opere de artă, prin intermediul Casei de Licitaţii A10 by Artmark, a devenit, în timp, accesibilă publicului larg. Astfel, lucrările semnate de Ion Popescu Gopo, creatorul filmelor de desen animat în care personajul principal era „omuleţul lui Gopo”, o creaţie proprie care l-a făcut celebru şi i-a adus multe premii naţionale şi internaţionale, au preţul de pornire de doar 80 de euro. Mai mult, acestea provin din colecţia pianistului Aurel Giroveanu, detaliu important care adaugă la valoarea lucrărilor.

Alte opere importante pentru piaţa românească de artă sunt: „Moş Neagu”, semnat Theodor Pallady, care are preţul de pornire de 400 de euro; „Ţărm la Techirghiol” de Gheorghe Petraşcu, care are 250 de euro preţ de pornire; „Deux femmes” realizată de Georges Mazilu are preţul de pornire de 200 de euro.

Lucrări cu potenţial de creştere a valorii în timp, care se pot achiziţiona din evenimentul din 22 noiembrie sunt semnate de Theodor Aman, Gheorghe Petraşcu, Jules Perahim, Georges Mazilu, Alexandru Satmary, Constantin Pacea sau Corneliu Ionescu. O lucrare de referinţă este şi „La oglindă (Marie Lize)” semnată de Francisc Gall, care are preţul de pornire de doar 900 euro.

Cele 159 de opere de artă din cadrul Licitaţiei unei Colecţii de Artă Bucureştene pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviţă, din str. C.A. Rosetti, nr. 5 sau online pe artmark.ro. Expoziţia este deschisă publicului larg de luni până duminică, gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.