Mai mult de 4.300 de persoane s-au înscris la loteria organizată pentru a pune în vânzare abonamentele la ediţia 2021 a Festivalului „George Enescu”, au anunţat marţi organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tragerea la sorţi va avea loc joi, 1 iulie, la ora 12:00, şi va fi transmisă în direct, pe festivalenescu.ro, pe paginile de Facebook ale festivalului şi a Eventim. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie, la ora 12:00, online, pe site-urile Eventim şi al festivalului.

Înscrierea pentru loteria abonamentelor a avut loc între 9 şi 28 iunie, pe site-ul eventim.ro. S-au înscris 2.184 de persoane pentru 1.104 abonamente la Sala Palatului, respectiv 2.185, pentru 170 abonamente pentru Ateneul Român. Fiecare solicitant a avut voie să opteze pentru maxim două abonamente.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Tragerea la sorţi, care va avea loc pe 1 iulie, se va face prin metode electronice, pe site-ul random.org, fără posibilitatea intervenţiei umane în algoritmul de selectare a câştigătorilor. Pentru fiecare categorie de abonamente se va extrage o listă de rezervă cu 50 de nume. În cazul în care vor exista abonamente neachitate până la data de 16 iulie, conform procedurii, se va trece la lista de rezervă (în ordinea extragerii).

După extragere, câştigătorii vor fi contactaţi prin e-mail/telefon şi vor putea achiziţiona abonamentele până pe 16 iulie 2021 (data băncii). Aceştia vor primi un link pentru a efectua plata.

Abonamentele se vor emite în format print@home sau în format printat, în funcţie de opţiunea exprimată la înscriere. Clienţii care nu achită abonamentele până la data de 16 iulie (data băncii) vor pierde dreptul de cumpărare, acesta fiind transferat următoarei persoane de pe lista de aşteptare. Pe 16 iulie 2021 se va încheia perioada de plată, urmând ca abonamentele să fie distribuite până pe data de 12 august 2021.

Ulterior, dacă există abonamente care nu sunt achitate la timp de câştigători, din lista de rezervă vor fi aleşi în ordinea extragerii alţi clienţi ce vor avea posibilitatea de a cumpăra abonamente. Aceştia vor avea la dispoziţie 7 zile pentru plată. Daca mai rămân abonamente neachitate acestea vor fi puse la vânzare direct pe site-ul Eventim şi pe site-ul festivalului. Persoanele interesate pot contacta direct echipa Eventim pentru mai multe detalii, la adresa de mail contact@eventim.ro sau la telefon 0728 999 775, de luni până vineri, de la ora 10.00 la ora 18.00.

Vânzarea în sistem de loterie a fost aleasă deoarece oferă şanse egale tuturor celor care vor să achiziţioneze abonamente la festival, la concertele din cele două săli preferate de melomani: Sala Palatului şi Ateneu. Procedura utilizată este folosită şi la alte evenimente internaţionale de muzică clasică. Abonamentele la Sala Auditorium vor fi puse în vânzare la liber, pe site-ul eventim.ro şi festivalenescu.ro, deoarece nu au generat suficientă concurenţă pentru a justifica o tragere la sorţi.

Festivalul Internaţional „George Enescu” 2021 va avea loc între 28 august şi 26 septembrie, la Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, cu tema „O istorie din iubire”. Va fi un eveniment jubiliar, cel mai lung din istoria sa, care va marca 140 de ani de la naşterea lui George Enescu şi cea de-a 25-a ediţie a festivalului.

Spre deosebire de celelalte ediţii, Festivalul Enescu 2021 va trece printr-o serie de transformări şi adaptări, pentru a face faţă provocărilor pandemiei. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii:
• Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfăşurate la Sala Palatului)
• Concerte şi Recitaluri (Ateneul Român, după amiaza)
• Muzica Secolului XXI (Sala Radio)
• Enescu şi Contemporanii (concerte de dimineaţă, la Sala Auditorium)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.