Dame Judi Dench a devenit cel mai vârstnic star care apare pe coperta ediţiei britanice a Vogue în cei 104 de ani de istorie ai revistei, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actriţa în vârstă de 85 de ani a fost fotografiată pentru ediţia revistei din iunie, înainte de măsurile restrictive impuse din cauza coronavirusului, iar în interviu ea vorbeşte despre auto-izolarea în locuinţa din Surrey. Revista va apărea pe 7 mai. 

Dench a spus că speră "la multă bunătate" după această criză.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Actriţa, câştigătoare a premiului Oscar, a admis că este nefericită cu privire la personajul ei din filmul "Cats", afirmând că părea ca o "pisică bătrână bătută". 

Jane Fonda a apărut pe coperta revistei, la vârsta de 81 de ani, anul trecut.   

Vorbind despre pandemie, Judi Dench a spus: "Sunt sigură că simt la fel ca toată lumea, vremuri fără precedent care sunt greu de înţeles. Un lucru bun este că i-a făcut pe oameni conştienţi de situaţia altora care sunt complet singuri. Dacă multă bunătate va ieşi din asta, atunci va fi un câştig". 

Recent, Judi Dench a participat la o strângere de fonduri pentru cei din prima linie, cu beneficii care urmează să ajute Care Workers Charity şi NHS Charities Together.

Actriţa a devenit şi o vedetă pe reţelele de socializare în timpul crizei, în ciuda faptului că personal nu foloseşte aceste mijloace. 

Ea a apărut în videoclipuri publicate de membrii familiei şi a fost prezentă pe Tik Tok dansând cu nepotul ei pe melodia "Cheryl" a rapperului american Yung Gravy.

Vorbind despre "Cats", mult criticat, Judi Dench a spus că nu a văzut filmul încă în totalitate. Dar a văzut destul încât să fie dezamăgită de cum a făcut-o să arate grafica CGI. 

Ea spera să arate elegant, în schimb seamănă cu o "mare portocală vânătă", adăugând: "Despre ce este vorba?". 

Actriţa a discutat şi despre viitorul film din franciza "James Bond". Dacă locul lui Bond va fi luat de o femeie, Dench a precizat că scriitorului Ian Fleming nu ar fi fost în favoarea acestuia. 

În ceea ce priveşte retragerea ei, a spus că nu se va întâmpla prea curând. 

Născută pe 9 decembrie 1934, în York (Anglia), Judi Dench este cunoscută pentru interpretarea de personaje puternice în teatru şi film. Este una dintre cele mai apreciate şi premiate actriţe britanice. A câştigat opt premii Olivier, şi deţine un premiu Tony. Recompensată cu 11 premii BAFTA, Judi Dench este, între altele, deţinătoarea unui premiu Oscar, pentru rolul secundar din "Shakespeare îndrăgostit/ Shakespeare in love" (1998), din şapte nominalizări, şi a două Globuri de Aur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.