A doua premieră a stagiunii 2021-2022 a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este spectacolul „Jocul de-a măcelul” de Eugène Ionesco. Regia, ilustraţia muzicală şi mişcarea scenică sunt semnate de Beatrice Rancea, scenografia Vanessa Beca. Primele reprezentaţii vor avea loc pe 29, 31 octombrie şi 6 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala „Amza Pellea”.
„Jocul de-a măcelul” este primul spectacol regizat de Beatrice Rancea pe scena Naţionalului craiovean. Alegerea acestei piese, scrisă în urmă cu cinci decenii, dar foarte actuală, vine într-un moment social tensionat.
Textul piesei este tradus de Marcel Aderca iar din distribuţie fac parte actorii Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Gabriela Baciu, Claudiu Bleonţ, Ştefan Cepoi, Anca Dinu, Corina Druc, Dragoş Măceşanu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Nicolae Vicol, Cătălin Vieru, Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Mihaela Dobre, Irina Danciu, Karyna Floriţa, Alexandru Geicu, Simona Grîcleanu, Elena Raluca Ianichi, Roxana Mutu, cu participarea extraordinară a lui Mircea Dinescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„În toamna aceasta am bucuria să joc într-o premieră pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Tot ce se spune în „Jocul de-a măcelul” sunt ideile, gândurile, sentimentele lumii de azi în faţa pandemiei, în faţa morţii. De la obsesia sănătăţii, la absurdul situaţiei de a fi închis, dar în siguranţă, de la durerea pierderii copilului, a iubitei sau a iubitului, la discursul care caută din disperare o soluţie politică a situaţiei, de la disperarea foamei generată de pandemie, la zădarnica siguranţă dată de bogăţie, de la fanatismul medical căutător de soluţii în faţa morţii, la capitularea în faţa tainei şi misterului clipei. Oricât ar fi mintea umană de simplă sau complexă, a trăi este ceva ce ne scapă printre degete!”, a spus actorul Claudiu Bleonţ.
În piesa de teatru „Jocul de-a măcelul” a lui Eugène Ionesco moartea apasă pe acceleraţie într-o adevărată cursă nebună spre neant, intrând în oameni ca o bilă de popice. Jocul de-a măcelul este o piesă greu de regizat, vorbeşte despre fragilitatea şi curgerea rapidă a vieţii, şi o face prin caricaturizarea personajelor, prin exasperarea spectatorilor/cititorilor, prin intoxicare cu situaţii de viaţă”, scria Ştefan Ciobanu în „Eugen Ionescu şi Jocul de-a măcelul perpetuu”.
Spectacolul durează 1h 50 min fără pauză.
Biletele se pot achiziţiona atât online, direct din site-ul instituţiei www.tncms.ro, cât şi în format fizic, de la agenţia teatrală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.