Directorul cotidianului reformator iranian Shargh, Mehdi Rahmanian, a fost arestat, sâmbătă, în urma unei plângeri a locuitorilor unui oraş din nord-estul Iranului care s-au simţit defăimaţi de un articol recent, a anunţat duminică agenţia Isna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Directorul cotidianului Shargh a fost convocat (în justiţie) în urma unei plângeri a unui grup de locuitori din cartierul Shahid Rajaï din Mashhad (...) Într-un articol, ziarul a calificat drept prostituate o parte din femeile din cartier", scrie agenţia Isna, citându-l pe Hassan Heydari, adjunct al procurorului din Mashhad, capitala provinciei Khorassan-Razadi.

Shargh spune că o cauţiune de 500 de milioane de riali (în jur de 9.000 de dolari) a fost cerută pentru ca directorul să evite închisoarea înainte de proces. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Shargh a publicat pe 8 aprilie un reportaj despre asasinarea unei fete afgane de şase ani în acest cartier sărac din Mashhad, al doilea oraş din Iran ca număr de locuitori. 

În acest articol, jurnalistul citează un responsabil al unei asociaţii de ajutorare a copiilor şi persoanelor nevoiaşe, deplângând prezenţa mai multor "case" de toleranţă şi de vânzare de droguri în cartier. 

Potrivit ziarului Khorassan, publicarea articolului a provocat trei zile mai târziu o manifestaţie de furie a locuitorilor în faţa moscheii locale. Potrivit agenţiei Isna, Heydari a spus că Parchetul i-a cerut directorului ziarului Shargh "să ia măsuri" împotriva jurnalistului şi "să repare" prejudiciile, adăugând: "Dacă se luau măsuri pentru rectificarea articolului, nu am fi ajuns aici".

Ca multe alte publicaţii reformatoare, Shargh şi-a reluat apariţia la sfârşitul anului 2012 după mulţi ani de interdicţie. 

Shargh este unul dintre principalele ziare reformatoare şi care îl susţine pe preşedintele Hassan Rohani, conservator moderat ales în 2013 şi reales în 2017 cu susţinrea reformatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.