Aurel Maria Baros, Claudiu Komartin, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian şi traducătorul Corneliu Ciubotaru sunt invitaţi la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia, care se desfăşoară până pe 17 decembrie la Palatul Naţional al Culturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cea de-a 45-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Sofia, principalul eveniment al pieţei editoriale bulgare, cu peste 500 de expozanţi şi 50.000 de vizitatori, se desfăşoară în fiecare an la jumătatea lunii decembrie, în Palatul Naţional al Culturii, aflat în centrul capitalei bulgare.

Anul acesta, invitaţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale la evenimentul de la Sofia sunt scriitorii Aurel Maria Baros, Claudiu Komartin, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian şi traducătorul Corneliu Ciubotaru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Poeţii Claudiu Komartin şi Ioan Es. Pop, prezenţi deja pe piaţa bulgară în traducerea Lorei Nenkovska, vor avea un dialog la standul României, precedat de lecturi de poezie.

Romancierul Varujan Vosganian va purta un dialog cu criticul literar Svetlana Stoiceva, pornind de la volumul de proză scurtă "Jocul celor 100 de frunze şi alte povestiri”, apărut în traducerea Vaninei Bojikova.

Scriitorul Aurel Maria Baros va prezenta antologia de proză românească "Manevre potrivite pe timp de ceaţă”, pe care a alcătuit-o alături de criticul Marius Miheţ, iar traducătorul Corneliu Ciubotaru va prezenta ediţia în limba bulgară a "Memoriilor unui prizonier de război” de George Topârceanu.

În prezent, există peste 60 de titluri româneşti traduse pe piaţa de carte din Bulgaria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.