Cultura nu este nici o pomană, nici un lucru pe care să îl faci abia după ce le vei fi făcut pe toate celelalte, mai ales că România are o tradiţie culturală de marcă, spune dirijorul Christian Badea, care constată, într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, deteriorarea din ce în ce mai vizibilă a scenei româneşti, afectată de o ”mediocritate instituţionalizată” şi de politicile publice defectuoase. Orice manager cultural ar veni astăzi în România ar eşua, pentru că nu avem infrastructură, adică legile potrivite. Mai mult, spune dirijorul internaţional, este vorba şi despre lipsa de asumare: după Colectiv, tinerii au ieşit în stradă să schimbe lucrurile, dar aceiaşi tineri au lipsit de la vot, câteva luni mai târziu.
În interviul acordat agenţiei de presă News.ro, Christian Badea a vorbit despre muzica lui Richard Wagner, pe care îl consideră unul dintre marii deschizători de drumuri, dar mai ales despre ultima operă a acestuia, ”Parsifal”, una a cărei receptare este universală şi emoţională. Totodată, dirijorul a vorbit despre Ateneul Român, pe scena căruia va monta Actul I din opera wagneriană, la începutul lunii octombrie, şi a cărui formă, de boltă, se pliază pe motivul Mesei Rotunde.
Christian Badea a vorbit şi despre carenţele din politicile culturale de la Bucureşti, care nu ţin doar de subfinanţare, ci de instalarea unei ”mediocrităţi instituţionale”. Cultura, spune dirijorul, nu e ceva de care să ne ocupăm doar după ce le vom fi făcut pe celelalte, iar o justă viziune asupra culturii este una pragmatică, pentru că este vorba despre o industrie, chiar profitabilă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Succint, Christian Badea a comentat şi situaţia de pe Opera Naţională Bucureşti, pe care o vede una structurală, care ţine de cadrul legal, normativ defectuos, şi nu de o persoană sau alta.
Vă prezentăm interviul integral acordat de Christian Badea agenţiei de presă News.ro:
Reporter: Domnule Christian Badea, sunteţi la Bucureşti pentru a pune, iată, în scenă Actul I al operei ”Parsifal” a lui Richard Wagner. Vorbiţi-ne puţin despre viziune, despre ce aduceţi nou.
Christian Badea: În primul rând, vreau să precizez un lucru: sunt acum aici ca să pun împreună elemente ale spectacolului, să lucrez cu anumiţi artişti, să prezint spectacolul către media, însă, de fapt, spectacolul se întâmplă în toamnă, se va întâmpla pe 7 şi 8 octombrie, aici, la Ateneu. Ce este nou despre acest spectacol, despre această apropiere este următorul lucru: «Parsifal» este o operă, este o operă puţin mai specială, este o lume hipnotică, este o lume copleşitoare, este un spectacol plin de simbolism, care în acelaşi timp este foarte simplu, fiindcă este vorba de o legendă a Mântuitorului, a celui care salvează lumea, dar şi destul de complicat. Este un spectacol care, cam la fel ca orice operă, nu se poate prezenta parţial. Muzica nu poate să fie singură, trebuie să avem şi elementele vizuale. Din această cauză, am pus Orchestra Filarmonicii, o orchestră mare, de 90 de persoane, pe scenă, acoperă toată scenă, iar cântăreţii sunt pe nişte practicabile, deasupra boxelor.
Reporter: Mizaţi şi pe sentimentul de copleşire.
Christian Badea: Da, scena este completă, vin cântăreţii de-o parte şi de alta, deci balanţa de sunet e foarte bine, avem corul de bărbaţi care cântă în sală, între lojele de gradul I şi cele de gradul II, într-un cerc, deci publicul se află în mijloc, între orchestră şi cor. În plus, în foaier, jos, avem un alt cor, de vreo 80 de persoane, care dialoghează cu ce se întâmplă în sală.
Reporter: Vă ajută sau vă încurcă Ateneul, sala, pentru viziunea pe care o aveţi?
Christian Badea: Ateneul Român mă ajută enorm, fiindcă are o acustică care se potriveşte foarte bine la «Parsifal» şi are o formă rotundă, care se potriveşte legendei cavalerilor Mesei Rotunde şi are, totuşi, o anumită atmosferă, mai ales când cobori luminile şi e întuneric, are o atmosferă de templu, este ceva mistic, ceva misterios Ateneul, în momentul în care începi să joci cu luminile de teatru.
Reporter: Va «juca», aşadar, însuşi Ateneul.
Christian Badea: Ateneul este un personaj, parte integrantă din spectacol. Unde Ateneul are probleme: în primul rând, spaţiul este redus pentru mişcărie de scenă şi faptul că este monument naţional, deci nu poţi să agăţi nimic, nu poţi să baţi un cui. Trebuie găsite soluţii tehnice care nu ating Ateneul şi nu îl afectează.
Reporter: Cum e această trecere, de la dirijor la regizor?
Christian Badea: Sincer, nu e o trecere, fiindcă am făcut asta toată viaţa mea. Ca să vă dau un exemplu cât se poate de simplu, când am terminat Juillard, nu am dirijat numai orchestra, eu am făcut un spectacol cu «Povestea soldatului» de Stravinski, unde am luat actori de la departamentul de teatru, am avut muzicieni, dansatori, am luat decoruri, am făcut ce fac acum.
Reporter: Care este rolul publicului? E mai mult decât un spectator?
Christian Badea: Nu, publicul e spectator, nu este implicat. Publicul este în mijloc, se intră pe toate uşile, e mişcare în sală.
Reporter: E un efort estetic mai mare?
Christian Badea: Sincer, publicul nu trebuie să facă niciun efort, pentru simplul motiv că geniul lui Wagner a contruit această operă ca explicându-se de la ea însăşi. Am avut oameni care nu ştiau nimic de Wagner şi de Operă şi de Parsifal, nu am avut traducerea, şi au înţeles tot. De ce? Fiindcă este acest impact emoţional, care îi loveşte direct la suflet.
Reporter: Cum arată receptarea românească a muzicii lui Wagner?
Christian Badea: Nu există receptare românească, să încercăm să terminăm cu clişeele. Românii nu sunt diferiţi, românii numai se vor diferiţi. A fost aceeaşi reacţie ca la Viena, la Bayreuth, ca la Berlin, aceeaşi reacţie emoţională, entuziastă, profundă, cât se poate de normală.
Reporter: Spuneţi-mi de ce anume Wagner dintre toţi.
Christian Badea: Wagner dintre toţi, şi anume "Parsifal» din mai multe motive: în primul rând pentru că am instrumentul, orchestra, corul şi pot apela la prietenii mei, cei mai buni cântăreţi, apoi pentru că Ateneul este potrivit pentru Wagner, pentru sunetul lui Wagner şi, în sfârşit, pentru că Wagner are o atracţie extraordinară către public, peste tot în lume. Wagner nu e un compozitor la care poţi să fii politicos sau un pic indiferent sau un pic rezervat. De obicei, îl îmbrăţişezi, până la urmă. Nu imediat, depinde şi de operă.
Reporter: «Parsifal» este o operă aparte, pe care Wagner a început-o devreme şi a lucrat 25 de ani la ea. El însuşi nu o numea operă, ci mai degrabă un soi de piesă de festival pentru sfinţirea scenei. Există un cuvânt în germană pentru asta (Buhnenwihfestspiel - n.r.). Putem citi în această operă şi o formă de testament artistic a lui Wagner?
Christian Badea: Absolut. Wagner a fost unul dintre cei mai influenţi trendsetteri, care au arătat drumuri, au influenţat, au creat curente, au reflectat societatea, s-au uitat spre viitor şi un lucru interesant este că însuşi limbajul muzical al lui Wagner s-a schimbat de la o operă la alta. E acelaşi compozitor, dar destul de diferit. Acum vreo lună, când am venit de la Budapesta, m-a luat şoferul Filarmonicii, un băiat normal, aşa, care nu are mare legătură cu muzica clasică. La un moment dat, în conversaţie, zice: «Felicitări, maestre!». Zic: «Dar de ce, dragă?». «Păi am auzit că faceţi Parsifal». În momentul în care şoferul începe să vorbească de Parsifal, înţelege că e un eveniment şi îl interesează, în acel moment începem să avem un dialog destul de interesant.
Reporter: Wagner era şi compozitorul preferat al lui Heidegger, unul dintre filosofii germani. În egală măsură, îmi spuneţi că este asimilat, înţeles, iată, şi de cei fără o cultură muzicală specifică. E muzica lui Wagner un liant?
Christian Badea: Mie mi-ar plăcea dacă oamenii care nu ştiu câte bariere puse de ei înşişi sau de alţii ar veni, în primul rând tinerii, de la 16 la 25 de ani, cred că reacţia lor ar fi surprinzător de spontană şi de pozitivă.
Reporter: Fondul mitologic al muzicii lui Wagner.
Christian Badea: Şi muzica, muzica este hipnotică, este o muzică extraordinară, o cunosc de 40 de ani aproape şi tot nu mă plictisesc de ea.
Reporter: E vorba aici de căutarea Sfântului Graal. Vă întreb care este, pentru dumneavostră, această căutare.
Christian Badea: Hai să îi invităm pe oameni să vină, să asculte. Să se gândească mai puţin şi să asculte cu sufletul. Ştiu că vreţi să analizaţi.
Reporter: Folosiţi des, mizaţi pe el, termenul ”excelenţă”. Care este bariera? Când devine un dirijor bun unul excelent?
Christian Badea: Eu nu vorbesc de dirijor, de artist, eu vorbesc despre faptul că toate ingredientele care intră într-un spectacol trebuie să fie excelente, de cel mai înalt nivel. În engleză ar fi «when you get to that level, you will know it».
Reporter: Aţi vorbit despre cum arată peisajul cultural în România, cum arată politicile culturale. Aţi vorbit de emigrarea tinerelor talente, în varii domenii.
Christian Badea: E numai un aspect. Sunt foarte multe aspecte şi nu sunt pozitive.
Reporter: Care sunt cauzele? Sunt doar cele financiare?
Christian Badea: Sunt foarte multe cauze, cauze profunde de dezinteres, de neînţelegere a fenomenului cultural, faptul că aceasta, cultura, este esenţială pentru o ţară. Cultura nu este ceva pe care să îl faci când ai terminat toate celelalte, o faci împreună cu celelalte. Cultura trebuie să fie parte din ţesutul social al unei ţări. S-au neglijat multe lucruri, care probabil sunt mai importante, cum e scandalul pe teme medicale, dar cultura este esenţială. România nu cred că va fio ţară care va avea o identitate pe IT sau pe logistică. România are o tradiţie care vine din faptul că, totuşi, o ţară mică a dat foarte multe talente. România are o tradiţie culturală, care a fost prost înţeleasă. În timpul comunismului a fost sprijinită, dar a fost sprijinită ca instrument de propagandă, ceea ce nu e bine. Însă, România a avut şi zile de glorii, nu degeaba am menţionat anii 1930, când în mod regulat Bucureştiul avea cei mai buni artişti din lume. Nu se înţelege beneficiul politic, economic, social. Cultura nu este o pomană, nu este un grant pe care îl dai cuiva, ca să facă un proiect.
Reporter: Face multă pagubă cultura, de aceea nu se investesc bani?
Christian Badea: Cultura face profit, asta nu se înţelege. Cultura face profit. Este o industrie care creează profit.
Reporter: Vă referiţi la nevoia de manageri culturali.
Christian Badea: Ne trebuie un alt cadru legal, un sistem de infrastructură, de cum gândim, de normative, care este complet diferit de ce avem noi acum. Managerii culturali care vin pe structura care există acum sunt sortiţi eşecului.
Reporter: Aţi accepta acum o funcţie de conducere într-o instituţie din România?
Christian Badea: Nu, absolut nu. Din acest motiv.
Reporter: Cum arată şcolile de artă, mai avem şcoli de muzică?
Christian Badea: Nu avem. Infrastructura de legi şi normative este perimată, nu permite excelenţa.
Reporter: Aţi cunoscut în străinătate tinere talente din România care nu au vrut să se mai întoarcă?
Christian Badea: Am început fundaţia acum cinci ani, am avut 110, 40, 45 erau excelenţi, nu a mai rămas unul. Îi cunosc personal. Banii sunt secundari. Am vorbit cu colegii mei de generaţie şi, după aceea, cu românii care au făcut carieră şi i-am întrebat: «V-aţi întoarce?» – «Da, sigur, cu multă plăcere, dar cu anumite condiţii, în sensul că nu vreau să mă bat cu morile de vânt, cu sistemul, şi, în al doilea rînd, vreau să îmi fac treaba, nu vreau să îmi pierd vremea». Am decis eu să îmi pierd vremea, să fac o fundaţie, pentru a facilita un cadru.
Reporter: Trei decenii nu v-aţi întors în ţară. V-aţi întors şi v-aţi apropiat de România, aţi creat o fundaţie.
Christian Badea: E foarte simplu. Nu m-am întors, fiindcă nu mă interesa. Eu am plecat din România când eram student. În România, în şcoală, şi la Conservator era foarte, foarte bine. Nivelul era super, profesorii erau extraordinari, conceptul de Wunderkind nu exista, toată lumea era Wunderkind, toţi erau extraordinari, vorbesc de copii de 10, 12 ani.Toţi au plecat, bineînţeles, unii au rămas, dar puţini. Cu ce am primit din România ca educaţie şi ca etică de muncă am devenit instantaneu competitiv la New York, la Strasbourg şi la Bruxelles. Acum, nu mai există acest lucru. Niciunul dintre tinerii care îşi termină licenţa nu poate să ia un post afară. Avem doctori, că ne ies prin urechi, dar nivelul este mediocru. Este o mediocritate instituţionalizată. Când am ajuns la o anumită vârstă, ca păsările acelea care migrează spre sud sau unde migrează, la un moment dat îţi dai seama că ţi s-a dat ceva şi trebuie să dai înapoi. Asta fac.
Reporter: Care este, în acest context al dialogului nostru, cea mai mare teamă profesională pe care o aveţi?
Christian Badea: Mediocritatea. Şi mai e ceva: faptul că, în acelaşi timp, pierdem conceptul despre ce înseamnă să fii un profesionist şi anumite valori, chiar valori umane, de comportament. Acel ” se poate şi aşa”..
Reporter: Se poartă o dezbatere zilele acestea în România, despre instituţia de repertoriu versus cea de proiect. Care este punctul dumneavoastră de vedere?
Christian Badea: Vorbiţi de Operă. Nu pot să spun mai mult, decât că toţi cei care vorbesc de asta nu au habar. Atâta pot să spun. Toată discuţia de la Operă este o discuţie artificială, este o discuţie emoţională, o discuţie despre personalităţi, care nu face decât să arate că sistemul nu permite altceva decât ce s-a făcut în ultimii 26 de ani şi înainte. Nu există proiect / repertoriu, cam totul este de repertoriu. Analiza trebuie făcută de cineva care înţelege ingredientele într-un teatru de repertoriu şi nu încep discuţia asta, fiindcă va dura ore întregi.
Reporter: Credeţi că a existat realmente o problemă de xenofobie la Operă? Există în România o raportare anume la figura străinului?
Christian Badea: Nu vreau să emit judecăţi. Cunosc situaţia de acolo, ştiu exact ce s-a întâmplat, dar vă spun numai un singur lucru: faptul că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat este numai şi numai din cauză că s-a lovit de sistemul care nu mai funcţionează. E un sistem care este perimat. În 26 de ani, ce s-a făcut aici în ţară, hai, spuneţi-mi? Eu am venit de 10 ani şi nu am văzut nicio schimbare spre bine. Ce s-a întâmplat bine au fost iniţiative private, personale. În ce priveşte cadrul în care funcţionează sistemul cultural şi vorbesc de muzică, în primul rând, că acolo mă pricep, nu se mai poate.
Reporter: Aţi fost invitat vreodată la consultări politice, la minister, despe acest cadru legal despre care vorbiţi? Care sunt soluţiile?
Christian Badea: Nu am idee. Eu am vorbit cu toţi cei cu care puteam să vorbesc, cu miniştri, dar problema e mult mai profundă.
Reporter: La cine e soluţia? La societate, la politicieni, la profesioniştii din sisteme?
Christian Badea: Profesioniştii din sistem îţi execută şi pot să dea nişte soluţii, dar din cauza faptului că România aproape a sugrumat iniţiativa personală prin muntele de legi, de acte normative şi de tot felul de modalităţi de a vedea o iniţativă ca un mod de a face ceva ilegal, de a face o şmecherie. Dacă a avut succes şi nu a fost pe canoane, înseamnă că a fost o şmecherie. Există această bănuială. Nu se mai poate aşa. Se sufocă iniţiativa personală. Uitat, legea sponsorizării despre care se vorbeşte de mult timp. Noi nu avem sponsorizare, am avut noroc cu Rompetrol şi cu alţi sponsori, Radu Boroianu, care înţelege fenomenul foarte bine. La nivel de sistem, sponsorizarea nu există şi nu este bine înţeleasă.
Reporter: În contextul scandalului de la Operă, s-a vorbit la un moment dat despre Festivalul ”George Enescu” şi efortul financiar. Este un efort financiar aşa de mare?
Christian Badea: Nu este deloc. Pentru opt milioane, sau cât e, statul primeşte în schimb foarte mult, ca imagine, turism.
Reporter: Credeţi că şi societatea are un cuvânt de spus în această schimbare?
Christian Badea: Care societate, cine e societatea?
Reporter: Societatea civilă. Există o masă critică în societate?
Christian Badea: Până la urmă tot la decizie se ajunge. După Colectiv, s-au dus tinerii în Piaţa Universităţii şi au cerut schimbare totală. Care a fost demografica cu cei mai puţini votanţi la ultimele alegeri? Tinerii.
Reporter: Le înţelegeţi decepţia, deziluziile care au dus la această decizie, de a nu vota?
Christian Badea: Să le fie ruşine că nu au votat. Să le fie ruşine că nu au prezentat alternative. De ce te duci în stradă? De teatru? Eu sunt pragmatic. Vorbim foarte mult în România şi ajung la «cum se rezolvă?». Să îşi ia responsabilitatea, dacă protestează. Eu, dacă critic, critic fiindcă mi-am pus umărul şi încerc să fac anumite proiecte.
Reporter: Aţi amintit şi în conferinţă de importanţa unui efort colectiv. E important ca fiecare să îşi facă bine treaba şi astfel lucrul iese excepţional.
Christian Badea: E puţin şi o caracteristică a noastră.
Reporter: Noi suntem acum în Ateneul Român, ridicat în urma unui efort colectiv, o campanie de subscripţie naţională. Mizaţi pe acelaşi succes şi pentru campania de acum, pentru «Cuminţenia Pământului»?
Christian Badea: Acum 150 de ani, da. S-au mai schimbat lucrurile de atunci. Mai mult nu vreau să spun. Eu vă spun un lucru simplu: aici trebuie schimbat sistemul în care se funcţionează. Dacă nu va fi schimbat sistemul, aceste iniţiative de succes sau mai puţin succes, nu se construieşte o casă cu asta.
Reporter: E un poiect să avem «Parsifal complet aici, la Ateneu?
Christian Badea: Da, sigur. Am vrut să văd cum merge, să educ şi publicul, şi orchestra, ca toată lumea să fie organic interesată.
Reporter: Un spectacol care să devină cumva o marcă a lumii muzicale de la Bucureşti?
Christian Badea: Exact. Nu vreau să îl forţez spre public, ci să fac în aşa fel încât să fie încetul cu încetul interesat, să vrea. Trebuie bani şi trebuie întotdeauna să fie la cel mai înalt nivel, pentru că publicul, chiar dacă nu este educat, percepe imediat.
Reporter: Pentru că aţi amintit de bani? Cât costă un astfel de spectacol?
Christian Badea: Mult.
Reporter: Vă luptaţi puţin cu sistemul.
Christian Badea: Nu, acesta este iarăşi un clişeu românesc. Nu mă lupt cu sistemul, eu constat anumite lucruri. Până la urmă experienţa, cariera internaţională ajută la ceva: la o analiză şi la găsit anumite soluţii, ca să nu fiu numai critic, pentru că dacă eşti numai critic, e ieftin. Critica fără acţiune e ieftină. Asta fac, încerc să dau un exemplu. Ca să mă lupt, nu am cum să mă lupt.
Reporter: Spuneţi că vă faceţi treaba şi dacă fiecare şi-ar face treaba în domeniul lui, lucrurile ar sta bine.
Christian Badea: Asta este. Îmi fac treaba. M-aţi întrebat de întoarcerea în România: îmi fac datoria faţă de ce mi-a dat România în momentul când eram student.
Reporter: Vă veţi întoarce definitiv în România?
Christian Badea: Şi acesta e un alt clişeu românesc. Muzica este o limbă universală. Ca muzician, astăzi, poţi să locuieşti în Strasbourg, să călătoreşti mâine la Londra. Acasă nu există, acasă este toată lumea, noi suntem internaţionali.
Christian Badea a studiat iniţial vioara la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. A continuat cu studii de dirijat la Bruxelles, Mozarteum din Salzburg cu Herbert von Karajan şi la New York la Juilliard School, unde a primit o diplomă de absolvire în dirijat şi unde l-a avut ca mentor pe Leonard Bernstein.
La Bucureşti, Christian Badea pregăteşte zilele acestea două concerte-spectacol cu actul I din opera ”Parsifal”, de Richard Wagner, prezentate de Badea şi de Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, în parteneriat cu Filarmonica "George Enescu".
Prin aceste concerte, care vor avea loc în zilele de 7 şi 8 octombrie, la Ateneul Român, va fi deschisă stagiunea de concerte 2016-2017 a Filarmonicii „George Enescu”. Sub bagheta lui Christian Badea se vor afla orchestra şi corul Filarmonicii "George Enescu" şi soliştii invitaţi Ştefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Petra Lang (Kundry), Bela Perencz (Amfortas), consideraţi printre cei mai mari interpreţi wagnerieni la ora actuală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
