Telespectatorii sunt invitaţi la Noaptea albă a filmului românesc, sâmbătă, de la ora 22.00, la integrala dedicată Adinei Pintilie care cuprinde filmele ”Touch me not” - câştigător al Ursului de Aur de la Berlin, „Nu te supăra, dar...” sau „Oxigen”, producţii care au revoluţionat cinematografia autohtonă, precum şi o serie de scurt metraje realizate sau curatoriate de cunoscuta regizoare şi scenaristă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Seara se deschide cu un interviu cu Adina Pintilie, care ne introduce în lumea creaţiilor sale, difuzate apoi cronologic, putând urmări astfel evoluţia şi dezvoltarea proiectelor sale artistice.

Prin controversa intensă pe care a stârnit-o, chiar de la premiera mondială de la Berlinală, „Touch me not” a deschis un spaţiu de auto-reflecţie, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice, şi devenind mai mult decât un film: o experienţă transformativă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Corpul nostru, intimitatea, sexualitatea sunt aspecte esenţiale ale vieţii şi identităţii noastre, totuşi ne este atât de greu să vorbim despre ele, fiind înconjurate de atâtea tabuuri şi blocaje. <Touch me not> este o invitaţie la dialog", spune Adina Pintilie. „Te invită pe tine, spectatorul, să îţi pui la îndoială propriile idei despre intimitate, sexualitate, corp, să fii curios despre Celălalt, care e diferit de tine, şi să-ţi exerciţi capacitatea de empatie, de a te pune în <pielea> Celuilalt.”

În ultima parte a maratonului cinematografic de la TVR 3, sub genericul „Viitorul e fluid - Voci feminine inovatoare în cinema-ul românesc recent” va fi difuzat un slot de film experimental curatoriat de Adina Pintilie şi Oana Ghera. „Telespectatorii sunt invitaţi să descopere vocile inovatoare ale unor regizoare şi artiste de origine română care explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic. Abordând o varietate de teme, stiluri şi formate, cele 8 scurtmetraje incluse în program ilustrează viziuni profund personale asupra realităţii contemporane sau a istoriei locale.
Uneori polemice, alteori poetice, uneori analitice, alteori confesive, aceste perspective feminine au în comun o privire lucidă şi totodată empatică asupra lumii şi asupra sinelui, care lasă cu generozitate spectatorului spaţiu de reflecţie şi introspecţie”, spune Oana Ghera.

În acest an, Adina Pintilie reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneţia, cu proiectul „Tu eşti un alt eu - O catedrală a corpului”, care, alături de lungmetrajul ”Touch me not”, face parte din proiectul artistic multi-platformă "Touch Me - De Corpus Europae”, o cercetare artistică despre intimitate şi corp în lumea contemporană, începută în 2010 şi adusă treptat la cunoştinţa publicului.
Programul detaliat al „Nopţii albe a filmului românesc”, de la TVR 3, de sâmbătă, 28 mai, îl găsiţi în documentul anexat.

Adina Pintilie intră în lumea marii cinematografii înainte să termine UNATC-ul. După o serie de scurt metraje, filmul său de mediu metraj „Nu te supara, dar...” este selecţionat la numeroase festivaluri, precum cele de la Locarno, Sarajevo,  Cracovia etc şi premiat la Leipzig, Amsterdam sau Mexic. În 2018, ”Touch me not” îi aduce Marele Premiu Ursul de Aur şi Premiul pentru Cel Mai bun Debut la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, Premiul pentru cel mai bun film de debut în cadrul Premiilor GOPO 2020 şi Premiul Special al Juriului, în cadrul Premiilor UCIN 2019 şi este nominalizat pentru Premiul European Discovery - Prix FIPRESCI la Premiile Academiei Europene de Film.
Până pe 27 noiembrie, proiectul său „Tu eşti un alt Eu: O catedrala a corpului/ You are another Me: A cathedral of the body” poate fi văzut la cea de-a 59-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia. Proiectul creat de Adina Pintilie şi curatoriat de Cosmin Costinaş şi Viktor Neumann a fost selectat să reprezinte România la acest prestigios eveniment în urma Concursului naţional organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.