Tribunalul penal din Paris a analizat luni cazul unui bărbat judecat pentru furtul, în 2019, a unei opere Banksy pictate pe spatele unui indicator rutier, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru acuzat, Mejdi R., în vârstă de 38 de ani, un artist şi muzician care îşi recunoaşte cu uşurinţă implicarea în aceste fapte, "graffiti-urile stradale nu au nicio valoare".

Şi dacă a furat acest desen, marcat pe spatele unui mare panou care indica intrarea într-o parcare din apropierea centrului Georges-Pompidou, a făcut-o la cererea autorului său, a declarat tânărul de 30 de ani în faţa instanţei.

Celebrul artist de stradă britanic a vrut să împiedice pe alţii să îşi însuşească sau să profite de pe urma lucrărilor sale, dar şi "să denunţe ipocrizia sistemului capitalist care spune care lucrări au valoare şi care nu".

Prin urmare, acuzatul consideră că nu a "furat un obiect cultural", ci doar "a participat la deteriorarea unei plăci metalice". Dar nu poate oferi nicio dovadă că Banksy i-a cerut să facă acest lucru - ceea ce, în opinia sa, este de aşteptat, având în vedere dorinţa de anonimat a artistului.

Deteriorarea, care fusese pregătită cu meticulozitate, a fost efectuată în mod spectaculos în miez de noapte de un bărbat înarmat cu un polizor unghiular, cocoţat pe un camion cu găleată închiriat pentru această ocazie şi ale cărui plăcuţe de înmatriculare au fost schimbate.

Mejdi R. susţine că a acţionat împreună cu o "echipă" trimisă chiar de Banksy, care a plecat apoi în Anglia cu lucrarea, care înfăţişează un şobolan cu un cutter. "Nu am avut-o în mâini, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea", a spus el.

Acuzatul, care a declarat că îl cunoscuse deja pe Banksy şi că era "prietenul" acestuia, a susţinut că nu a primit nimic în schimbul "ajutorului" său. "Nici măcar nu te-a despăgubit, deşi te prezinţi la tribunal? Nu este foarte drăguţ din partea prietenului tău", a glumit unul dintre judecători. "O să-i transmit", a replicat Mejdi R.

Potrivit lui Pierre-Alain Abadia, reprezentantul procurorului, teoria potrivit căreia furtul ar fi fost comandat de artist nu se bazează pe nicio dovadă obiectivă şi a fost negată chiar de Banksy, prin intermediul unui ataşat de presă.

În opinia sa, desenul, o operă a lui "Pablo Picasso al artei stradale", avea o importanţă culturală incontestabilă, iar dispariţia sa a provocat o "emoţie publică" majoră. Prin urmare, procurorul a cerut 18 luni de închisoare, dintre care 10 cu suspendare, şi o amendă de 50.000 de euro.

Centrul Georges-Pompidou - care avusese grijă să protejeze graffiti-ul cu plexiglas înainte de furt, susţinând că "prin natura sa de artă stradală" nu îl deţinea - consideră acum că are "proprietatea materială" a acestuia. Prin intermediul avocatului său, Gilles Vercken, acesta cere despăgubiri de "cel puţin" 500.000 de euro.

"Pierre-Eugène Burghardt, avocatul acuzatului, pledează pentru o achitare parţială. În opinia sa, obiectul furat nu este un bun cultural, ci artă "sălbatică", realizată "fără autorizaţie".

În plus, "valoarea sa este interesantă doar dacă se află în spaţiul public, revendicată de nimeni", a adăugat avocatul, amintind că Banksy însuşi a atins o coardă sensibilă în 2018, organizând autodistrugerea cu un tocător a uneia dintre operele sale la o licitaţie.

Nu este pentru prima dată când justiţia franceză se ocupă de furtul unei opere a lui Banksy: în iunie 2022, opt bărbaţi au fost condamnaţi la Paris la pedepse cu suspendare între şase luni şi doi ani de închisoare pentru că au furat sau transportat în Italia o uşă de la Bataclan decorată cu o pictură a artistului britanic, în semn de omagiu pentru victimele atentatelor din 13 noiembrie 2015. În cazul "Şobolanului cu un cutter", tribunalul penal va pronunţa decizia în 19 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.