History Channel dedică luna martie femeilor care au făcut istorie, continuând să sprijine studiul istoriei în sistemul educaţional din România cu o nouă campanie de donaţie de cărţi destinată elevilor şi profesorilor din 25 de şcoli româneşti.
Campania este intitulată „Herstory” şi este o continuare a ediţiilor din 2019 şi 2021, realizate în parteneriat cu Salvaţi Copiii România şi Libris.ro, în urma cărora peste 23.000 de elevi şi profesori din 50 de unităţi şcolare din toată ţara au beneficiat de cărţi de istorie.
Unităţile de învăţământ beneficiare sunt din următoarele judeţe: Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi capitala - Bucureşti, cu un număr estimativ de 16.000 de elevi şi profesorii lor care vor avea acces la unele dintre cele mai noi titluri din istoria României şi a Europei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fiecare şcoală cuprinsă în proiect va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate de istorici de renume din România şi străinătate. Această ediţie este dedicată în totalitate studiului personalităţilor feminine care au făcut istorie, atât din România, cât şi din lume.
16 din cele 26 lucrări istorice sunt scrise de femei iar alte 10 abordează rolul femeilor în istoria României. Printre autoarele selectate menţionăm Adriana Babeti, Ruxandra Cesereanu, Olga Lengyel, Diana Mandache, Tatiana Niculescu şi Mihaela Simina.
Elevii şi profesorii lor vor putea aprofunda cărţi despre femei de seamă din istoria neamului nostru, dar şi din istoria lumii, printre care Regina Maria a României, Regina Elisabeta a II-a, Sissi, împărăteasa Austriei, vor putea studia faimosul jurnal al Annei Frank, dar şi mărturiile Olgăi Lengyel, supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz originară din Cluj. Volumele acoperă şi relatări despre personalităţi feminine mai puţin cunoscute care şi-au lăsat amprenta asupra istoriei lumii, de la începuturi până în prezent.
Pentru a treia ediţie a campaniei, History Channel continuă colaborarea cu partenerii săi de încredere: Libris.ro - cea mai mare librărie online din România - care a susţinut campania cu selecţia şi distribuţia unora dintre cele mai noi şi interesante titluri care să stârnească interesul pentru cunoaşterea istoriei, şi Salvaţi Copiii România - membră a Salvaţi Copiii International, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor - care a sprijinit acţiunea cu localizarea unităţilor şcolare care au cea mai mare nevoie de cărţi.
Emisiuni dedicate femeilor care au schimbat cursul istoriei, la History Channel
History Channel marchează, de asemenea, Luna Femeii prin intermediul unei serii de programe speciale care se concentrează pe poveştile uimitoare ale femeilor care au făcut şi chiar au schimbat cursul istoriei: Goana după submarinele naziste, ce are premiera miercuri, 8 martie, de la ora 23.00, spune povestea puţin cunoscută a Serviciului Naval Regal Feminin (WRNS) care a ajutat la scufundarea temutelor submarine naziste. Mini-seria „Autopsie regală” (premiera joi, 23 martie, de la ora 21.00) Alice Roberts, profesor în antropologie biologică, investighează cauza morţii a doi dintre cei mai faimoşi monarhi britanici, Regele Charles al II-lea şi Regina Elisabeta I.
Pe 8 martie, History Channel va lansa un podcast special ce evocă 3 personalităţi istorice feminine mai puţin cunoscute din România: Elena Ghica - una din primele femei alpinist din lume, prima care a urcat pe Vf. Mönch din Alpii Elveţieni, unde e arborat steagul României, Sarmiza Bilcescu - prima româncă avocat şi prima din lume doctor în Drept, şi Sabina Cantacuzino-Brătianu - un model de personalitate feminină ideal de evocat oricând prin modul său de viaţă şi prin activitatea sa.
Podcastul este realizat de istoricul Mihaela Simina, care a produs şi podcast-ul “Regina Maria: Fapte şi vorbe”. Podcastul Herstory va fi disponibil pe toate reţelele majore de streaming (Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts) precum şi pe contul oficial de YouTube al History Channel.
„În cea mai mare parte a istoriei, Anonimul era o femeie”, ca să o parafrazăm pe scriitoarea engleză Virginia Woolf. Acesta este şi motto-ul campaniei noastre. Femeile au adus contribuţii importante în diverse domenii, cum ar fi ştiinţa, literatura, politica şi arta dar contribuţiile lor au fost adesea ignorate sau trecute cu vederea de istoria tradiţională. Cu toate acestea, rolurile lor au fost esenţiale şi contribuţiile lor au fost incomensurabile, modelând cursul civilizaţiei umane prin rezistenţa, creativitatea şi puterea lor. Prin proiectul HERSTORY, ne propunem să aducem aduce în prim-plan poveştile şi contribuţiile extraordinare ale femeilor în istorie, astfel încât acestea să fie amintite şi apreciate”, a declarat Karol Bek, Senior Commercial Director & Country Manager pentru România la A+E Networks CEE.
Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, a declarat: „Accesul la lectură este esenţial nu doar pentru formarea cognitivă, cât şi pentru dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale ale copilului. Cunoaşterea este singura formă de putere care permite unui copil vulnerabil să-şi depăşească vulnerabilitatea socială şi să-şi construiască un viitor”.
„Un pas esenţial pentru cunoaşterea rolului şi contribuţiei femeilor în literatura şi cultura mondială este accesul la cărţi scrise de femei sau despre femei care au schimbat lumea. Prin aducerea titlurilor mai aproape de cititori, în bibliotecile şcolare, HISTORY Channel dă şansa tinerei generaţii să pornească în drumul vieţii cu mintea deschisă către diversitate şi incluziune. De aceea cred că Herstory este mai mult decât o apreciere adusă femeilor extraordinare din istorie, este o invitaţie la lectură despre vieţi fascinante şi provocări depăşite de femei curajoase, precum şi o încurajare a copiilor şi tinerilor de astăzi să creadă în puterea cărţilor de a schimba lumea. Ne bucurăm că Libris este partener într-un astfel de demers şi sperăm că volumele alese în proiect să fie o inspiraţie pentru elevii din şcolile beneficiare”, spune Laura Ţeposu, CEO Libris.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.