Greta Thunberg, adolescenta suedeză cunoscută la nivel internaţional pentru activismul ei pentru mediu, a vorbit la Festivalul de Film de la Toronto, unde a fost proiectat documentarul despre ea realizat de Nathan Grossman, despre cultura celebrităţii care distrage atenţia de la problemele reale.
Sâmbătă, la o întâlnire din festival, ea a spus că liderii mondiali care se adună în spatele mesajului ei privind soluţionarea crizei climatice globale preferă să se fotografieze cu ea decât să reducă activ distrugerea mediului.
„Nathan, regizorul, a vrut de fapt să portretizeze această cultură a celebrităţii în care trăim şi chiar arată cât este de absurdă”, a spus Thunberg.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Thunberg a declarat că această cultură a celebrităţii distrage de la mişcarea de mediu prin excluderea avertismentelor venite din partea comunităţii ştiinţifice.
„În loc să se concentreze pe climă şi să asculte mesajul ştiinţific, oamenii ascultă şi vorbesc despre mine şi despre faptul că vor să se fotografieze cu mine”, a spus activista în vârstă de 17 ani.
Documentarul „I Am Greta” a avut sâmbătă premiera nord-americană. Producţia Hulu o urmăreşte pe adolescentă, de la grevele de la şcoala din Suedia, la postura de star al mişcării pentru mediu.
Folosindu-se de celebritatea ei pentru a convinge liderii să acţioneze privind schimbarea climei, Thunberg a spus că să pozeze alături de ea pentru presă riscă să îi facă scăpaţi. „Pare mult mai convenabil pentru că dacă pozezi alături de un activist pentru mediu spui că îţi pasă de climă şi nu trebuie să faci nimic”.
Ea a adăugat că documentarul lui Grossman ar fi trebuit să se concentreze mai puţin pe ea şi mai mult pe criza climatică. În acelaşi timp, Thunberg a precizat că focusul filmului pe ea dezvăluie cum problema distrugerii mdiului nu ar trebui personalizată.
„Asta nu poate fi redusă la indivizi. Este o responsabilitate mult prea mare pentru oameni ca noi, iar el arată cum atât de multă responsabilitate este pe umerii copiiilor”.
La Toronto a fost proiectat şi „The Water Walker” al lui James Burns, portret al activistei canadiene Autumn Peltier, în vârstă de 15 ani, membră a Wiikwemkoong First Nation din Ontario, care pledează pentru apă curată potabilă pentru comunităţile indigene din întreaga lume.
Cea de-a 45-a ediţie a Toronto Film Festival a avut loc între 10 şi 19 septembrie, în format hibrid, cu proiecţii în săli pentru un număr limitat de persoane, pe de o parte, şi conferinţe, sesiuni Q&A şi momente de gală, în variantă online, pe de altă parte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.