Galeria de artă Simeza, situată pe bulevardul Magheru 20, a reintrat în circuitul expoziţional, după avariile suferite în urma mai multor inundaţii, refacerea spţiului fiind posibilă prin susţinerea Pavilionului de Artă Bucureşti - Art Safari, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România.
Aflată într-o stare de degradare avansată, cu plafonul avariat în urma inundaţiilor repetate, galeria a trecut prin mai multe etape de reparaţie: toată tencuiala veche a fost dată jos, s-a refăcut integral instalaţia de alimentare cu apă şi de scurgere, precum şi instalaţia electrică, a fost turnat plafonul galeriei şi s-au executat reparaţiile aferente (glet, amorsă, lavabil). După o nouă inundaţie pe partea de scurgere comună a blocului, survenită chiar în timpul renovării, s-a intervenit şi pentru remedierea acesteia.
La finalizarea reparaţiilor au fost montate spoturi profesioniste pentru o punere mai bună în valoare a lucrărilor, după care s-au vopsit firma, uşile şi ferestrele. Galeria are din nou porţile deschise.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Coordonatorul Galeriei Simeza este Anca Boeriu, preşedinte al Filialei de Grafică a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
După incendiul din clubul Colectiv, timp de un an Galeria de artă Simeza a prezentat în fiecare marţi, de la ora 19.00, ”Arta la fereastră Simeza”, un eveniment-manifest-protest: "O sală de expoziţie este locul de întâlnire dintre artist şi lume. Existăm atunci când ne dezvăluim publicului, Fiţi alături de noi într-un protest care doreşte să întărească prin cultură structuri şubrede ale unor clădiri de patrimoniu lăsate prea mulţi ani în aşteptarea restaurării. Proiectul «Arta la fereastră Simeza» este un gest cultural cu implicare civică prin care vă prezentăm în fiecare săptămână, la geamul galeriei, lucrările unor artişti, pentru a păstra continuitatea acestui spaţiu expoziţional deschis încă din 1960”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.