Gala premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România - ediţia a 53-a - a avut loc duminică, al Opera Naţională Bucureşti. Prezentator a fost preşedintele UCMR, compozitorul Dan Dediu iar momentele muzicale au fost asigurate de duo-ul Opening Theory (George Păiş şi Alex Muşat). Marele Premiu UCMR a fost decernat compozitorului Ulpiu Vlad, pentru întreaga activitate de creaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Există un timp pentru a compune şi a scrie, dar există şi un timp de a arăta roadele muncii de creaţie. Mai ales dacă aceste roade au fost apreciate de confraţi într-ale compoziţiei şi muzicologiei. Gala Premiilor UCMR exact acest lucru a făcut: ne-a arătat câteva excelenţe valorice - compoziţii şi cărţi premiate în anul 2023. Am putut asculta fragmente de muzici diverse, precum şi viziona copertele unor interesante cărţi despre muzică şi muzicieni. Astfel, fiecare dintre cei prezenţi a putut «lua pulsul» actualităţii creatoare româneşti. După o asemenea Gală eu plec euforic şi-mi spun în sinea mea: ce bine că mai există oameni care nu pot fără muzică!”, a spus Dan Dediu la finalul evenimentului. 

Au fost decernate premiile UCMR pe anul 2023 acordate de secţia de muzică instrumentală şi multimedia pentru muzică simfonică (lucrarea “O.K.” pentru orchestră de Sebastian Androne-Nakanishi), pentru muzică de cameră (lucrarea “Hannya” de Diana Rotaru) şi pentru muzică electronică (piesa „Acea călătorie în care”, compusă de Irinel Anghel), de subsecţia de fanfară („Suita simfonică nr. 1” de Marius Firca), de subsecţia didactică („Cold Fire” de Vlad-Răzvan Baciu), de secţia de muzică vocală pentru lucrare corală amplă („Adieu Tristesse” de Marcel-Octav Costea) şi pentru miniatură vocală („The Pink Tulip” de Grigore Cudalbu).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Secţia de muzică jazz-pop a acordat premii pentru categoria muzică de jazz („Christmas theme for piano” de Florentin Răducanu), pentru muzică instrumentală („Lelitz a jazz” de Cătălin Tîrcolea) dar şi pentru grupajul de melodii de muzică uşoară „Ai plecat, Anii mei” ce-i aparţine lui Horia Moculescu.

În acelaşi context s-au acordat şi premiile secţiei de muzicologie, pentru sistematică (volumul „Un labirint sonor. Refugii, răgazuri, reîntemeieri” de Gheorghe Duţică), pentru istoriografie (volumul „Istorii şi ideologii.

Filarmonica din Bucureşti (1868 – 2018)” având-o pe Valentina Sandu-Dediu ca editor şi co-autor) şi pentru publicistică (Monica Lup).

Premiul Filialei Cluj a UCMR a fost obţinut de lucrarea „Apogée” a tânărului compozitor Áron Török-Gyurkó.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.