Fotografa Annie Leibovitz este câştigătoarea Premiului "William Klein", ediţia a doua, acordat de Academia de Arte Frumoase din Franţa, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Creat în 2019, acest premiu acordat la fiecare doi ani de Academie a fost creat pentru a-i aduce omagiu fotografului cunoscut pentru imaginile sale impresionante. 

La prima ediţie de acum doi ani, fotograful indian Raghu Rai a primit trofeul şi 120.000 de euro recompensă. 

Născută în 1949 în Connecticut, Annie Leibovitz a devenit cunoscută datorită fotografiilor sale pentru revista Rolling Stone, din 1970 până în 1983. 

În 1972, ea a realizat o imagine care va face înconjurul lumii: cea a preşedintelui Nixon în timp ce părăseşte Casa Albă în elicopter. Apoi, în 1980, a făcut o altă şedinţă de fotografie, considerată una dintre cele mai importante din carieră: cea cu John Lennon şi Yoko Ono. O şedinţă foto istorică, căci este vorba despre ultimele fotografii cu muzicianul: câteva ore mai târziu el era asasinat. Fotografiile sale au făcut înconjurul lumii, în special cea în care John Lennon apare nud, îmbrăţişându-şi soţia.

În 1983, Leibovitz realizează pentru Vanity Fair un portret care va stârni multe comentarii: cu actriţa Demi Moore, însărcinată şi nud. O fotografie devenită foarte cunoscută, copiată de nenumărate ori şi care i-a inspirat pe alţi artişti, precum Banksy în 2006. 

În 1998, Annie Leibovitz va începe să facă fotografie de modă, lucrând pentru revista Vogue. De-a lungul carierei sale, ea va imortaliza numeroase personalităţi, de la regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii la Barack Obama, Serena Williams sau Kim Kardashian. 

În 2018, ea l-a urmărit pe preşedintele Emmanuel Macron timp de patru zile, pentru o serie de fotografii publicate în Vanity Fair. 

Fotografa este şi autoarea "Women", album ce redă curajul femeilor din toate categoriile sociale.   

O expoziţie cu operele sale special concepută pentru Academia de Arte Frumoase va fi prezentată din 27 octombrie până în 28 noiembrie 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.