Adrian Năstase, fost premier, a anunţat, vineri, pe blogul său, că retrage lucrările din colecţia sa care au fost incluse în expoziţia "Victor Brauner. Între oniric şi ocult", după controversa creată în jurul acestora privind autenticitatea.
În urma acuzaţiilor din spaţiul public, făcute de expertul Pavel Şuşară, Adrian Năstase care deţine în colecţia de artă tablouri semnate Victor Brauner pe care le-a împrumutat MNAR, a decis să le retragă.
"Am aşteptat, cum era normal, ca direcţia muzeului - cea care mi-a solicitat lucrările şi care le-a selectat pentru a le expune - să se pronunţe. Au fost patru zile de linşaj mediatic în care am reuşit să fac celebrul test al aviatorilor “friend or foe”. Interesant este că acum au apărut în peisaj şi progeniturile unor foşti trădători, „experţi” ai colecţiilor de artă regale dispărute din România sau au fost reactivate personaje din arhivele CNSAS", a scris Năstase pe blog.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am crezut, cu naivitate, că mă bucur de un anumit respect în lumea artei ţinând seama de contribuţiile mele ca premier în acest domeniu - muzee şi colecţii, biblioteci, sute de obiective restaurate (menţionez doar Muzeul Naţional de artă contemporană sau Muzeul hărţilor şi multe altele), indemnizaţiile de merit pentru 700 de oameni de cultură , proiectul Oraşului artiştilor (care, din păcate, nu a fost dus până la capăt de guvernarile ulterioare). Recunosc, am fost afectat de modul în care oameni pe care i-am preţuit au încercat să mă folosească drept “collateral damage” intr-o bătălie de reglare de conturi. M-aş fi aşteptat deci la o semnalare personală, de bună credinţă, in măsura în care unele lucrări vizate fuseseră expuse şi în urmă cu 20 de ani", a scris el.
Năstase afirmă: "Mi se pare greu să conteşti o menţiune olografă a Lenei Constante, soţia lui Harry Brauner, fratele lui Victor Brauner", în legătură cu semnalările despre tablourile din expoziţie.
În completarea datelor oferite joi de managerul general al MNAR Călin Stegerean, Adrian Năstase face precizări:
"Lucrarea respectivă, realizată la 15-16 ani este interesantă din punct de vedere istoric. Lena Constante menţionează şi faptul că rama tabloului a fost pusă chiar de către pictor. Am schimbat-o pentru expoziţie dar o păstrez ca martor . Există apoi o acuarelă pe care o am de la Mihai Oroveanu şi pe care el o avea de la Gellu Naum. De altfel mi-a dăruit, cu ocazia inaugurării MNAC şi un desen cu semnătura lui Brauner şi cu menţiunea “fait le soir a 10 heures chez Gelu”. Tabloul cu cele trei nuduri pare cel mai atacat. În mod paradoxal, el are expertize şi din România şi din Franţa. Autorii sunt menţionaţi în comunicatul MNAR: Amelia Pavel, Mircea Deac, Rodica Matei. Există însă şi o menţiune olografă, în franceză a lui Saran Alexandrian, “ami et biographe de Brauner”, după cum spune el, şi autor al mai multor lucrari despre Brauner".
În concluzie, fostul premier spune că a decis "că nu este cazul ca membrii familiei mele să treacă printr-o perioadă de linşaj mediatic, aşa cum s-a întâmplat cu 15/20 de ani în urmă, pornind de la tot felul de persoane care să-şi dea cu parerea despre lucrările mele aduse în expoziţie. Am crezut că pot participa la un eveniment deosebit cu câteva lucrări de artă pe care le consider interesante".
"Am decis, ca formă de protest, să retrag din expoziţie toate lucrările, nu numai pe cele expuse anterior la Piatra Neamţ.I-am comunicat această decizie domnului director general Călin Stegerean. Fac acest lucru dintr-un sentiment de revoltă dar şi pentru că nu vreau să creez probleme conducerii Muzeului care a selectat lucrările pentru expoziţie. Mi s-a sugerat, în calitate de colecţionar, să arăt spre conducerea Muzeului care a girat alegerea lucrărilor.Nu este genul meu să acţionez în acest fel. Ştiu că se dă o luptă subterană în muzeu dar, şi în afara sa, pentru diverse curatorii. Nu vreau să creez probleme nici doamnei ministru Turcan care a avut o poziţie corectă în legătură cu isteria de acuzaţii. Am crezut că, după 2004, sentimentele de ură se vor atenua. M-am înşelat, din păcate. În ceea ce priveşte lucrările, sunt convins că fiii mei vor ştii să le pastreze sau să le valorifice cândva. Posibil în străinătate".
Directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României, Călin Stegerean, explică joi, într-un comunicat, transmis News.ro, că „lucrările din colecţia familiei Năstase”, despre care s-a insinuat în spaţiul public că ar fi false, „au fost selectate de curatorul expoziţiei în baza coroborării unor informaţii rezultate din articole şi semnalarea lor în diverse publicaţii, a unor autentificări realizate de personalităţi din domeniu”. MNAR „respinge cu fermitate insinuările privind complicitatea cu distorsiunile de pe piaţa de artă şi emiterea unor acuzaţii fără dovezi”.
În contextul controversei legată de autenticitatea unor opere de Victor Brauner din expoziţia dedicată artistului la Muzeul Naţional de Artă al României, istoricul de artă Adrian Buga recomanda, într-un text publicat pe Facebook, ca MNAR „să facă urgent o contraexpertiză realizată de experţi internaţionali în opera lui Brauner, care să confirme sau să infirme acuzele legate de problemele de autenticitate ale operelor din colecţiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...