Maratonul festiv de Crăciun la DIVA continuă în fiecare zi, între 10 şi 15 decembrie, de la ora 06:00 până târziu în noapte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Seria Crăciunul la DIVA include şi filme de dragoste noi, difuzate în premieră.

Marţi, 10 decembrie - „Mister pe strada Vâscului” („Mystery on Mistletoe Lane”, 2023). Heidi (Erica Cerra) are un job nou într-un oraş nou şi se mută într-o casă veche, alături de copiii ei, Annie (Juliette Hawk) şi Garrett (Logan Pierce). Aici descoperă un mister festiv, într-unul dintre pereţi: un cerb miniatural care le va schimba tuturor viaţa. Istoricul local David (Victor Webster) o ajută pe Heidi să afle mai multe, iar ea învaţă că nu doar copiii trebuie să se bucure plenar de Crăciun.

Vineri, 13 decembrie - „Crăciun la ferma de alpacale” („Christmas on the Alpaca Farm”, 2023). Înainte de Crăciun, Jess (Kirsten Comerford) îşi dă demisia de la o firmă de top din New York, pentru a participa la un concurs vestimentar, cu pulovere de lux. Cine o ajută? Andrew (Matt Wells), proprietarul unei ferme de alpacale care a dat de greu. În această premieră marca DIVA nu doar că o mână spală pe alta, dar iubirea înfloreşte printre animale simpatice foc şi cele mai frumoase pulovere de Crăciun din lume!

Duminică, 15 decembrie - „Crăciun cu corgi” („A Royal Corgi Christmas”, 2022). Prinţul Edmond (Jordan Renzo) îi face cadou mamei sale un corgi, dar căţelul trebuie dresat. Aşa apare în povestea romantică eroina Cecily (Hunter King), o dresoare canină care îl învaţă pe patrupedul botezat Mistletoe (Vâsc, în traducere) să respecte comenzile date... şi în decursul acestui proces îmblânzeşte şi inima prinţului.

În perioada 16-22 decembrie, Crăciunul la DIVA va include alte şase premiere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.