Filmarea unei scene intime pentru serialul „Vlad” în Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti a stârnit o controversă în mediul online, fiind contestată ca „denigrare a spaţiului istoric”, „o ruşine” şi „jignitor la adresa astronomiei”. De cealaltă parte, contactat telefonic de News.ro, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, de care aparţine instituţia, a declarat că totul a fost „perfect legal”. Directorul Adrian Majuru şi directorul adjunct Dan Pîrvulescu, care reprezintă conducerea Muzeului Municipiului Bucureşti, au transmis la solicitarea News.ro că filmările derulate la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” pentru serialul „Vlad” au fost în baza unui acord semnat cu Pro TV, aprobarea a fost dată de conducerea instituţiei şi că în solicitarea făcută de companie nu a fost menţionată existenţa unor scene erotice. Ei găsesc nefondate reclamaţiile apărute în spaţiul public cu privire la închirierea spaţiului pentru această producţie.
Luni dimineaţă, mai mulţi utilizatori Facebook au dezbătut moralitatea şi legalitatea faptului că o scenă de sex din producţia Pro TV a fost filmată în Observatorul Astronomic.
„Observatorul Astronomic «Urseanu» a fost vândut pe suma de 5.000 lei”, a scris Elizabeth Petrescu, astronom la European Space Agency. „Se spune că «publicitatea negativă» e bună şi ea, că îţi aduce vizibilitate, nu? Dar dacă ţi-aş spune că, pentru acest scop, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti - Adrian Aurel Majuru - a decis să aducă mai mulţi oameni prin a lăsa să se filmeze o scena intimă într-unul dintre muzeele unde tu îi calci pragul pentru cultură, istorie şi educaţie. (...) Directorul MMB a decis ca popularizarea astronomiei şi a Observatorului Astronomic să nu mai fie «tradiţională» prin cursuri de astronomie, expoziţii, prezentări, workshop-uri sau planetariu, ci printr-o filmare cu glume proaste, inculte şi sex, care cu siguranţă vor aduce mai mulţi oameni pasionaţi”.
Petrescu a revenit cu o postare în care a inclus fotografii cu Majuru şi Dan Pîrvulescu, director adjunct la MMB, şi le-a nominalizat responsabile şi pe şefa departamentului de Relaţii publice şi o şefă de secţie.
Mai multe persoane au comentat. Unii au catalogat cele văzute drept „o ruşine”, alţii, drept „jignitor la adresa astronomiei”.
Un utilizator a scris: „Asta-i România, ce să facem? Ne ocupă tot timpul prostia infinită a urora. E de neconceput. La noi se poate orice, dar orice”.
Adrian Majuru, directorul MMB, a declarat pentru News.ro că nu comentează reacţiile apărute pe Facebook şi că „a fost totul perfect legal” în ceea ce priveşte filmarea scenei în interiorul Observatorului. El urmează să răspundă în scris mai multor întrebări adresate de News.ro.
Postările lui Petrescu au intrat sub incidenţa regulilor Facebook. Ea a reluat textul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.