Festivalul SoNoRo Musikland, care celebrează patrimoniul cultural prin intermediul muzicii clasice, va avea loc la Braşov, Sighişoara, Râşnov, Hălchiu, Criţ, Meşendorf, Viscri, Prod şi Saschiz, în perioada 14-23 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„SoNoRo este parte a istoriei Institutului Cultural Român atât prin concertele şi programele de rezidenţă din străinătate, cât şi prin manifestările din ţară. Iniţiativele multidisciplinare SoNoRo sunt în armonie cu Strategia Institutului Cultural Român, iar anul acesta, când ICR aniversează 20 de ani de la înfiinţare, parteneriatul dintre noi are o şi mai mare rezonanţă”, declară Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, care este partener al evenimentului. 

Ajuns la cea de-a V-a ediţie, Festivalul cuprinde 12 concerte, dintre care trei jam sessions surpriză. 70 muzicieni din opt ţări vor încânta publicul seară de seară, interpretând capodopere de Franz Schubert, Gioachino Rossini, Niccolò Paganini, Felix Mendelssohn Bartholdy, Piotr Ilici Ceaikovski, Antonín Dvořák, Frédéric Chopin şi alţi compozitori.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Festivalul va începe vineri cu un concert susţinut împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Braşov şi dirijat de Cristian Oroşanu, în Piaţa Sfântul Ioan. Accesul se va face în baza biletului care poate fi achiziţionat doar în seara concertului, în zona de acces. La restul concertelor din cadrul festivalului, accesul este gratuit şi se face pe bază de invitaţie sau rezervare.

„Bine v-am regăsit, cu emoţie renăscută, la ediţia a V-a a festivalului nostru! Revenim în Transilvania - o zonă unde bisericile fortificate spun poveşti ce au supravieţuit timpurilor vitrege pe care le-a trăit populaţia germană de-a lungul a peste 800 de ani de locuire. Am programat câteva concerte în oraşul Braşov, apoi vom duce muzica în satele în care mai multe case tradiţionale au fost recondiţionate cu grijă şi respect, devenind destinaţii ideale pentru turiştii români şi străini, din ce în ce mai numeroşi în ultimii ani. Şi anul acesta deschidem festivalul cu un concert în Piaţa Sf. Ioan - un spaţiu urban redat oraşului, care a devenit un veritabil hub al vieţii culturale braşovene. În această ediţie avem bucuria să vă prezentăm cinci spaţii noi, pe care ne dorim să le aducem în atenţia publicului nostru şi al turiştilor. De asemenea, concertele din satele pe care le-am pus deja pe harta SoNoRo Musikland încă din primii ani ne vor încânta pe toţi cu farmecul cadrului natural în care se vor desfăşura, la graniţa dintre apusul de soare şi lumina lunii. Una dintre surprizele fiecărei ediţii este, desigur, şi prezenţa muzicienilor invitaţi - nume importante ale scenelor de concert internaţionale. Vă aşteptăm, aşadar, alături de noi, pentru o nouă ediţie de colecţie!”, declară Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.

SoNoRo Musikland ajunge în acest an în cinci spaţii noi faţă de ediţiile anterioare: Casa Mureşenilor şi Centrul Cultural Apollonia din Braşov, Das Fort Boutique din Râşnov, Critz Cross din Criţ şi Biserica fortificată din Saschiz.

Printre muzicienii care vor concerta anul acesta la Festivalul SoNoRo Musikland se numără violoniştii Johannes Fleischmann, Philippe Graffin, Irina Mureşanu şi Nicolas Dautricourt; violiştii Răzvan Popovici şi William Coleman; violonceliştii Adolfo Gutiérrez Arenas şi Andrei Ioniţă; pianiştii Cristian Budu, Andrei Gologan şi Roxana Circiu şi clarinetistul Andrei Văleanu. O prezenţă notabilă este cea a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Braşov şi a dirijorului Cristian Oroşanu, care vor deschide Festivalul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.