A treia zi a Festivalului Naţional de Teatru 2022 aduce în atenţia publicului 28 de evenimente dedicate artelor scenei: spectacole de teatru, instalaţii performative, creaţii online şi VR, expoziţii şi ateliere teatrale.
Evenimentele desfăşurate sub genericul „Arta deschide şcoala”, (din cadrul modulului Pedagogii Fluide) iniţiate în premieră în FNT 22, debutează odată cu începutul de săptămână. Astfel în şase şcoli şi licee din Bucureşti vor fi prezentate spectacole de teatru dedicate elevilor şi elevelor, urmate de discuţii cu echipele artistice. Modulul cuprinde şi o serie de ateliere realizate de artiste şi artişti din zona artelor performative care vor lucra pe durata festivalului cu grupuri de copii şi adolescenţi.
În acelaşi modul al Pedagogiilor fluide din cadrul secţiunii Intersecţii în FNT se înscriu şi evenimentele desfăşurate sub genericul „Cine mai scrie despre teatru?” (ateliere de critică teatrală online). Timp de 5 zile, studente şi studenţi ale/ai secţiilor de Teatrologie din facultăţile de teatru se întâlnesc virtual sau fizic cu critici de teatru şi teoreticieni/teoreticiene din zona artelor performative, pentru a explora modalităţi de abordare multiple din critica şi teoria teatrală.
O vor face pe o platformă special creată la care vor avea acces studenţi ai secţiilor de Teatrologie din întreaga ţară. Scopul acestor ateliere este de a încuraja actul critic al studenţilor, de a oferi noi perspective asupra a ceea ce înseamnă să fii „critic de teatru”, de a nuanţa profunzimea relaţiei pe care teatrul o întreţine cu... critica sa. Pe 6 noiembrie, între 10 şi 12.00, profesorul universitar doctor Marian Popescu va împărtăşi din experienţa sa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Atelier introductiv: Finanţări europene în domeniul culturii, susţinut de: Helena De Winter, eveniment prezentat de: Institutul Francez din România (în limba engleză).
Institutul Francez din România le propune managerilor culturali şi profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului un atelier de familiarizare cu proiectele de cooperare europeană. Accesul se face prin înscrierea la: ioana.alexandru@institutfrancais.ro
Atelierul va debuta cu o o prezentare a diferitelor programe de finanţare în contextul mai larg al politicilor culturale globale, urmată de informaţii despre reţelele profesionale europene, priorităţile comisiilor de selecţie şi discuţii despre etapele construirii unui proiect european. În cea de-a doua parte a atelierului, participanţii vor avea ocazia să aplice cunoştinţele acumulate în cadrul unui exerciţiu practic, schiţând, pe echipe, dezvoltarea unor proiecte de cooperare. Atelierul se va încheia cu o sesiune de feedback.
Helena De Winter sprijină organizaţiile culturale în strategiile lor de dezvoltare internaţională şi în derularea de proiecte europene. De la începutul anului 2022 lucrează ca freelancer şi a sprijinit numeroase organizaţii din sectorul muzicii şi al artelor spectacolului. Unul dintre proiectele pe care le coordonează este „Getting Unstuck”, un proiect finanţat de Europa Creativă, care vizează cercetarea integrării migranţilor prin intermediul artelor. Helena ţine cursuri despre proiecte europene în cadrul programelor de masterat de la Universităţile Paris-Saclay şi Montpellier şi este membră a comitetului de experţi al delegaţiei regionale a Ministerului Culturii (DRAC).
Ora 10.00 – ARCUB, Sala Coloane
Două performance-uri vor avea loc în cea de-a treia zi a Festivalului la Teatrelli-Creart, producţii care se înscriu în secţiunea FNT dedicată Instalaţiilor performative, creaţii online şi VR:
„Actriţe. Adică, scuze că te ating” - de Michał Telega, regia: Mihai Păcurar, (coproducători: Teatrul Postnaţional Interfonic şi Institutul Polonez din Bucureşti, cu sprijinul: Goethe-Institut Bucureşti şi Kinema Ikon), Sound design: Vlaicu Golcea
„Actriţe. Adică, scuze că te ating” este un spectacol care expune, prin mijloace specifice artelor performative abuzul fizic şi emoţional prezent în cadrul instituţiilor şi colectivelor artistice. Spectacolul vorbeşte despre sistemul ierarhic din mediul teatral, în care factorii de decizie implicaţi, care îşi exercită piramidal puterea, acceptă, tacit sau vădit, situaţii abuzive în procesele de muncă.
Orele 15.00 şi 16.30 – Goethe-Institut Bucureşti
Accesul se face prin înscrierea la: noi@interfonic.ro
„Notă de trecere” - de Agata M. Skrzypek, Regia, muzica originală şi sound design: Vlaicu Golcea, Instalaţie textilă: Cristina Milea, sculptura cinetică: Alex Halka, (producătoare: Laura Trocan, coproducător: Institutul Polonez din Bucureşti, cu sprijinul: Goethe-Institut Bucureşti), orele 15.00 şi 16.30 - Teatrelli
„Notă de trecere” este un spectacol de teatru despre violenţă, mobbing şi abuzuri sexuale în cadrul studiilor doctorale din universităţi, criticând cu mijloace artistice specifice sistemul universitar care se bazează pe principii de patriarhat, ierarhie, competitivitate şi lipsă de stabilitate financiară. Forma de prezentare a acestui spectacol vine să ateste necesitatea unei schimbări, inclusiv din punctul de vedere al felului în care o operă de artă teatrală se expune publicului. O instalaţie cinetico-sculptural sonoră, care îşi găseşte propriul habitat atât într-o sala de teatru, cât şi într-un muzeu de artă contemporană, este ceea ce, în viziunea Teatrului Postnaţional Interfonic, este un Teatru de Astăzi.
Accesul se face prin înscrierea la: noi@interfonic.ro
Spectacole în FNT
„Macbeth” - după William Shakespeare, regia Irina Wintze, Camelia Curuţiu-Zoicaş, Ciprian Scurtea, (producător: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca - Facultatea de Teatru şi Film, Departamentul Român de Teatru),
Producţie invitată în FNT în cadrul secţiunii dedicate Facultăţilor de Teatru din România, ora 17.00 - Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Mică, intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.
„Stele în lumina dimineţii” - de Alexandr Galin, adaptarea şi regia: Bogdan Cioabă, (producător: Universitatea din Piteşti - Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte), Producţie invitată în FNT în cadrul secţiunii dedicate Facultăţilor de Teatru din România, ora 17.00 - Teatrul Odeon, Sala Studio, intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.
„Cartea cu poze a copiilor cuminţi” - de The Tiger Lillies, Phelim McDermott, Julian Crouch, Regia: Máté Hegymegi, (producător: Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe), Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română
ora 17.00 Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Pictură.
„Lacrimile amare ale Petrei von Kant” - de Rainer Werner Fassbinder, regia: Radu Nica, (producător: Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe), ora 19.00, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Atelier.
„Părinţi şi copii” - de Brian Friel, regia Vlad Massaci, (producător: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti), ora 19.00 - Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala „Ion Caramitru”, Sala Mare.
„Zăpada”/„Snow” - după Orhan Pamuk, regia: Bartosz Szydłowski, (co-producţie: Teatrul Łaźnia Nowa, Cracovia, Gdańsk Shakespeare Theatre, STUDIO theatregalleryin Warsaw, Stanisław Wyspiański Silesian Theatre in Katowice Polonia). Spectacol în limba polonă, cu traducere în limbile în română şi engleză, ora 20.00 - Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio.
„Vrabia” - textul şi regia Leta Popescu, (producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi), ora 20.30 - Teatrul Odeon, Sala Majestic.
„Partea 1. Iubirea” - pe texte ale întregii echipe Reactor, regia: Petro Ionescu, (producător: Reactor de creaţie şi experiment Cluj-Napoca), ora 21.00 - unteatru.
„Carnavalul” (episodul 1) - după opera lui I.L. Caragiale, Scenariul radiofonic, regia şi ilustraţia muzicală: Alexa Visarion, (producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 2022), Spectacol în cadrul secţiunii Intersecţii în FNT: FNT ON AIR. Premieră, ora 23.00 - Radio România Cultural şi pe www.eteatru.ro, în colecţia FNT 2022.
„Încercarea” de Marivaux, regia artistică Olimpia Arghir, (producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 1973), Spectacol în cadrul secţiunii Intersecţii în FNT: FNT ON AIR. In memoriam Valeria Seciu, ora 23.05 - Radio România Actualităţi şi pe www.eteatru.ro, în colecţia FNT 2022.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.