Tema ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional "George Enescu", "Generozitate prin muzică", nu este doar un slogan, ci se reflectă atât în program, cât şi în acţiunile pe care organizatorul Artexim le-a pregătit. Printre ele se numără şi trei parteneriate cu organizaţii care lucrează în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le aduce mai aproape de lumea muzicii simfonice. Special Olympics, Fundaţia Motivation şi Fundaţia Amurtel sunt cele trei organizaţii care s-au alăturat în acest an demersului organizatorilor de a creşte accesibilitatea evenimentului.
„În artă, în literatură, în muzică, nimic nu este al tău decât atunci când îl dăruieşti altcuiva” spunea George Enescu, iar tema festivalului onorează spiritul mărinimos şi altruist al marelui artist.
Două grupuri de tineri cu dizabilităţi din cadrul programelor organizaţiilor Special Olympics România şi Motivation România, au avut ocazia de a participa gratuit la unul dintre concertele din cadrul Seriei Concerte pentru Familii şi Copii de la această ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, găzduit de Teatrul Odeon, în data de 10 septembrie: „Pinocchio… with „strings” attached”, un spectacol pentru toate vârstele susţinut de Orchestra Română de Cameră, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Duminică, 17 septembrie, sunt aşteptaţi copiii incluşi în programele fundaţiei Amurtel, tot la Teatrul Odeon, pentru spectacolul „Parizade and the Singing Tree”, susţinut de Orchestra de Cameră Radio şi dirijorul Cristian Spătaru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În premieră în acest an, cele trei organizaţii partenere au oferit servicii de consultanţă şi suport pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi în spaţiile de concerte, pentru participarea acestora la concertele şi acţiunile Festivalului Internaţional George Enescu.
Special Olympics este o organizaţie internaţională care schimbă vieţile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, prin puterea transformatoare a sportului, încurajând acceptarea şi incluziunea lor în societate. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi intelectuale să devină cetăţeni activi ai comunităţii, prin programe sportive, de educaţie, de angajare şi de sănătate.
Fundaţia Motivation România lucrează de peste 28 de ani în beneficiul copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi din România. Scopul organizaţiei este acela de a reda persoanelor cu dizabilităţi locomotorii libertatea de mişcare, iar de-a lungul vremii peste 28.000 de persoane au devenit beneficiari ai programelor sale.
Amurtel România se axează pe programe ce protejează, consolidează, educă, ridică şi îi inspiră pe cei vulnerabili din cauza dezavantajelor sociale şi economice. Printre proiectele organizaţiei se numără un centru rezidenţial care găzduieşte 12 copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani care au suferit de pe urma neglijării, abuzurilor, sărăciei extreme sau pierderii familiei şi un centru de zi pentru 33 de copii provenind din familii dezavantajate socio-economic.
Festivalul Internaţional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internaţional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediţie a festivalului are loc între 27 august şi 24 septembrie, iar tema ediţiei este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiţi artişti ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 ţări, lucrări de operă în primă audiţie şi concerte educative pentru copii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.