A opta ediţie a Festivalului Internaţional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF), care îşi propune să aducă această formă de artă mai aproape de sibieni, în noi zone ale oraşului, va avea loc timp de o săptămână, între 18 şi 24 iulie. Cei 7 artişti selectaţi vor lucra din zi şi până-n noapte pentru a da formă lucrărilor înscrise la festival, anunţă organizatorii.
Circuitul artei stradale în oraş ar trebui să fie unul dinamic, de aceea lucrările din acest an vor însufleţi atât zone complet noi, precum o serie de blocuri din zona Calea Cisnădiei şi cartierul Ştrand, dar vor acoperi şi picturi degradate, realizate cu ani în urmă.
Tema "Reflections" se va regăsi în toate cele 7 lucrări de artă şi va reuşi să scoată la lumină mesaje inspiraţionale despre viaţă, care trec peste orice graniţă. Noua ediţie SISAF reuneşte artişti bine cunoscuţi din Argentina, Austria, Franţa, Malta, Portugalia, Republica Cehă şi, desigur, România.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În acest an, faţadele a 4 blocuri de locuinţe din Sibiu vor fi cu totul schimbate prin arta stradală. Lucrarea artistului Dossier din Argentina, care va fi realizată pe un bloc de pe Calea Cisnădiei, nr. 17, înfăţişează natura în armonie cu umanitatea. Pictura murală propune o personificare puternică, redată prin imaginea a două personaje cheie - mama natură şi o fetiţă grijulie cu mediul.
În aceeaşi zonă, pe Calea Cisnădiei nr. 84 şi nr. 86 A, artiştii Tim Marsh din Malta şi Theo Lopez din Franţa vin cu propuneri de lucrări complet diferite ca stil, dar care vorbesc despre aceeaşi temă, "Reflections". Theo Lopez realizează în aceste zile o pictură murală în stilul său abstract, bazat pe motive geometrice, linii drepte şi efecte optice, prin care evidenţiază întoarcerea la simplitate. Pe zidul alăturat, Tim Marsh foloseşte formele geometrice şi culorile contrastante pentru a reda reflexia universului în viitor, dacă oamenii continuă să polueze şi să distrugă natura.
Artistul Francisco Camilo din Portugalia revine după 5 ani la SISAF cu o nouă pictură murală, construită ca o reprezentare a gândurilor şi întrebărilor existenţiale ce zboară prin mintea unui adolescent: "Who am I?", "Why am I?". Lucrarea se realizează chiar în aceste zile pe faţada unui bloc ANL din cartierul Ştrand, de pe str. Prof. Ioan Moga, nr 1A.
Tradiţia picturilor murale realizate pe unităţi de învăţământ continuă şi în acest an pe un zid al Şcolii Gimnaziale, nr. 4. Artista Maria Makeeva din Cehia, cunoscută la nivel internaţional pentru stilul său minimalist, va reprezenta într-un mod inedit ideea că ceea ce nu avem noi găsim la alţii, iar ceea ce nu au alţii, avem noi, astfel că doar împreună putem forma un întreg. Pictura murală este inclusă într-un proiect amplu al Centrului Ceh, cu ocazia preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Cehia.
Artistul HNRX s-a născut în Austria şi de mulţi ani călătoreşte ca un nomad prin întreaga Europă. Începând de astăzi face un popas la Sibiu, unde va lucra timp de o săptămână pe un zid al Centralei Termice de pe str. Aleea Biruinţei, pe care îl va îmbrăca în stilul propriu. Prin pictura murală lăsată în dar Sibiului, artistul şi-a propus să arate modul în care reflexia poate să redea o imagine deformată a realităţii.
În final, reprezentantul României în ediţia internaţională SISAF 2022 este artistul sibian Graflin’. Acesta vine cu un concept inedit de lucrare, astfel că va realiza în Piaţa Huet o instalaţie de artă din sfoară colorată, pentru a reprezenta reflexiile în stilul propriu.
Lucrările din acest an vor completa Galeria de Artă Stradală în aer liber a Sibiului - o expoziţie atipică, accesibilă localnicilor şi turiştilor 365 zile pe an. Aceasta cuprinde în acest moment 50 de locaţii, 106 picturi murale şi 11.600 metri pătraţi de culoare, dar va fi completat cu noi lucrări care îşi propun să revitalizeze spaţiul urban, în cadrul celui mai amplu demers de acest gen din ţară.
Activităţi conexe, de-a lungul întregii săptămâni
La fel ca în fiecare an, o componentă importantă a festivalului este programul de evenimente conexe, dedicat artiştilor, pasionaţilor de artă, dar şi publicului larg care îşi doreşte să se bucure de activităţile organizate.
Seria de evenimente începe marţi cu Expoziţia Foto #Reflections, semnată de fotograful Octavian Pavel. Acesta ne prezintă o colecţie de fotografii ce surprind momente „reflectate” din diverse oraşe, dar şi o serie de poze realizate de artist în Sibiu. Vernisajul are loc marţi, 19 iulie, ora 19:00, dar fotografiile pot fi văzute permanent în Piaţa Huet până duminică, 24 iulie.
Festivalul continuă miercuri cu sesiunea Street Art Talks în Piaţa Huet, începând cu ora 19:00. Evenimentul îşi propune să creeze un context potrivit de discuţii lejere între artişti şi comunitate, despre lumea street art-ului, surse de inspiraţie şi direcţii în procesul creativ.
Tot miercuri începe seria de workshop-uri Work-in-progress, desfăşurate în locaţiile în care lucrează artiştii. Oricine îşi doreşte să vadă pe viu cum se face o pictură murală sau care sunt tehnicile de mânuire a spray-ului poate participa gratuit la atelierele de miercuri, joi şi sâmbătă, între orele 17:00-18:00.
La finalul festivalului, programul este chiar mai plin de activităţi. Vor avea loc în Piaţa Huet un City Hunt (vineri şi sâmbătă, ora 18:00) şi o sesiune de Live Painting (vineri şi sâmbătă, ora 18:00), proiecţii de mari dimensiuni cu lucrări de artă pe faţada unui bloc de pe str. Corneliu Coposu nr. 5 (vineri, ora 22:00) şi un After Party (vineri, ora 22:00).
Ultima zi de festival - duminică, 24 iulie, marchează punctul culminant al ediţiei - momentul în care publicul, alături de artişti, pornesc la drum pe biciclete, în cadrul Sibiu Street Art Tour. Se vor face opriri în toate locaţiile revitalizate în acest an şi se vor admira în premieră lucrările finalizate, ce completează turul de artă stradală al Sibiului - cel mai mare de acest gen din România şi unul dintre cele mai importante din lume. Turul pe biciclete este programat să înceapă la ora 19:00, iar punctul de plecare este Ziarul Orizontal semnat de Dan Perjovschi, de la Teatrul Naţional „Radu Stanca”.
Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociaţia ART Factory Transilvania şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.