Reprezentanţele Institutului Cultural Român din Germania, Portugalia, Italia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Belgia şi Cehia prezintă în luna martie expoziţii de fotografie, artă contemporană, arte vizuale, obiect artistic şi artă textilă.
ICR Berlin: Institutul Cultural Român „Titu Maiorescuˮ din Berlin organizează, în perioada martie - aprilie 2023, în spaţiul de artă al Institutului - [Ceci n’est pas une] Gallery - expoziţia de fotografie „Modern Agoraˮ a fotojurnalistului Andrei Pungovschi, curatoriată de Alexandra Crăsnaru Dragomir, cu ocazia celei de-a X-a ediţii a EMOP Berlin - European Month of Photography 2023. Expoziţia va cuprinde o selecţie de 26 de fotografii în format diptic, special realizate pentru acest context. „Modern Agora” reinterpretează conceptul agorei - locul unde, în antichitate, își intersectau drumurile două lumi, cea a ideilor care stau la baza democrației moderne și cea a comerțului și a negustorilor - prin prezentarea unei paralele vizuale între expresia actuală a democrației, protestul, și aspectele banale ale vieții cotidiene surprinse în diverse orașe europene.
ICR Stockholm: Expoziţia „An Explanation of Loveˮ, semnată de artista vizuală de origine română Dorina Mocan, a fost vernisată, marţi, la sediul ICR Stockholm, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Principele Radu, au fost alături de numeroase personalităţi din lumea diplomatică şi culturală a celor două ţări, evenimentul fiind organizat de Ambasada României la Stockholm. Alături de Familia Regală a României, de ambasadorul României în Regatul Suediei, Daniel Ioniţă şi de artista Dorina Mocan, au fost prezenţi vicepreşedintele Parlamentului Suediei, Kenneth Forslund, reprezentanţi ai prim-ministrului Suediei, Curţii Regale Suedeze şi Ministerului de Externe, membri ai Parlamentului, ambasadorii Moldovei, Georgiei, Croaţiei, Bulgariei, Belgiei, Serbiei, Olandei, Canadei, Cehiei, Spaniei, Irlandei, Azerbaidjanului şi Elveţiei, Bogdan Popescu, directorul ICR Stockholm, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale şi ai mass-media.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ICR New York: Duo show-ul expoziţional de obiect artistic şi artă textilă „Paradisul terestru”, prezentat de artista Rodica-Ioana Ghilea şi specialista în textile Florica Zaharia, va avea loc, în perioada 31 martie - 21 aprilie, la Galeria Brâncuşi din cadrul ICR New York. Cele două protagoniste vor fi prezente la vernisaj, purtând un dialog deschis despre importanţa textilelor în cultura naţională şi în practica artistică actuală, intitulat „Textilele în arta contemporană”. Expoziţia prezintă 15 lucrări, realizate în diferite mediumuri, obiecte artistice, picturi şi câteva broderii, dar şi o serie de şapte marame, de dimensiuni variabile, dispuse într-un dialog artistic inedit.
ICR Lisabona: Expoziţia personală „Amnezia” a fotografului Claudiu Ciprian Popa este găzduită la Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona în perioada martie - mai. Expoziţia cuprinde o serie de panouri şi două instalaţii special realizate pentru a fi prezentate la galeria ICR Lisabona şi este o invitaţie pentru privitor de a contempla propria memorie şi de a se scufunda în propriile amintiri. Explorarea vizibilului pentru a înţelege nevizibilul poate fi o şansă de a explora trecutul din afara acelui timp. Este, poate, o ocazie de a face pace cu trecutul sau de o celebrare a acestuia. Artistul şi-a propus să prezinte o colecţie de portrete, din arhiva sa, într-o manieră originală. Pentru a crea noile portrete, a tăiat fotografiile în piese de diferite mărimi şi forme şi le-a amestecat aleatoriu pentru a le aşeza într-o nouă ordine.
ICR Praga: Expoziţia „Du Danube à la Vltava, les rives de la Seine”, prezentată cu ocazia Zilei Francofoniei, poate fi vizitată în perioada 23 martie - 28 mai la galeria de la Muzeul Boemiei Centrale din Roztoky. Artiştii care vor expune în cadrul acestei expoziţii de grup sunt: Václav Benedikt (CZ), Teodor Buzu (RO), Yasmin Golshani (FR), Alena Petrříčková (CZ), Petr Tošovský (CZ), Irina Klomp Stanescu (RO), Virginie Alexa Panier (FR), Marian Zajíček (SK), Adelia Goncalves (Portugalia).
IRCCU Veneţia organizează, în spaţiile sediului său, trei expoziţii
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, organizează, până pe 18 martie, în spaţiul Piccola Galleria/Mica Galerie, expoziţia de artă vizuală „Atelier de memorie”, care va cuprinde lucrări recente ale artiştilor Suzana Dan, Irina Florescu, Virginia Georgescu, Dumitru Gorzo, Viorel Grigore, Adrian Lulciuc, Emilia Persu, Alexandru Rădvan, Izvora Stâncel Duce, absolvenţi ai promoţiei 1998, clasa profesorului Florin Mitroi, secţia Pictură a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Expoziţia de artă contemporană „Snapshots from the Pink Planet” a artistului Vladimir Păun-Vrapciu este prezentată la Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, până pe 12 martie. Această expoziţie cuprinde 16 lucrări de pictură, grafică, instalaţie şi video art, ce reflectă creativitatea ca proces complex, care îl implică pe deplin pe artistul Vladimir Păun-Vrapciu. Lucrările expuse evocă angoasa adâncită acum de spaima războiului, ele s-au născut compensator, asemenea poveştilor cu final fericit spuse în vremuri de urgie. Utopia Pink Planet dezvoltă în dimensiuni şi imagini danteşti, pe măsura şi cu instrumentele vremii de azi, o alegorie paralelă aceleia a Micului Prinţ imaginată de Antoine de Saint-Exupéry în vremea celui de al doilea război mondial. În perioada 15-30 martie, va fi prezentată expoziţia „Itinerarii vizuale gorjene”. La vernisajul expoziţiei vor lua cuvântul Mihai Ţopescu, curator al expoziţiei, artist vizual, membru al Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, cadru didactic la Universitatea din Craiova, Preşedintele Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Artişti expozanţi: Mihai Ţopescu, Gheorghe Plăveţi, Valer Neag, Vasile Fuiorea, Dragoş Bădiţa, Constantin Dobriţescu, Armand Landh, Georgiana Brandt, Daniel Semenescu, Iliana Gheorghiu, Florin Gheorghiu, Romana Ţopescu, Anca Maria–Stănciulescu, Andreea Medar şi Mălina Ionescu, Bogdan Epure, Dragoş–Radu Trăistaru, Cristina Cioplea, Laurenţiu Stoicu, Mariana Frătiţa, Cătălin Negrea, Pompiliu Ciolacu.
ICR Londra: Institutul Cultural Român de la Londra organizează expoziţia de fotografie in memoriam Ion Caramitru, semnată de Florin Ghioca, intitulată „Caramitru - Beyond the Stageˮ, în perioada 9-23 martie. Expoziţia cuprinde 30 de fotografii semnate de Florin Ghioca, care îl prezintă pe Ion Caramitru dincolo de scenă, alături de personalităţi româneşti ale culturii sau sportului, precum George Banu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Horaţiu Mălăele, Mihai Şora, Simona Halep, dar şi alături de preşedinţii Maia Sandu sau Klaus Iohannis. Un moment important a fost întâlnirea, în anul 2017, cu Majestatea Sa Regele Charles (pe atunci A.S.R. Prinţul Charles), aflat în vizită la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragialeˮ din Bucureşti. Totodată, publicul britanic va putea vedea fotografii din intimitatea cabinei, de la repetiţii, fiind surprinse momente amuzante sau neplăcute din interiorul teatrului. În cadrul evenimentului, Loreta Popa, reprezentantă a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, a prezentat volumul Ion Caramitru… la plecare, semnat de regretatul teatrolog George Banu.
ICR Bruxelles: Expoziţia „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de opinci”, va putea fi vizitată la Primăria oraşului Ath - Valonia, între 18 şi 31 martie şi cuprinde 20 imagini care valorifică patrimoniul inedit legat de personalitatea globe-trotter-ului român Dumitru Dan, imagini cu documente din timpul călătoriei, cu obiecte personale, contribuind la creşterea nivelului de informare şi conştientizare a importanţei şi unicităţii acestui patrimoniu inedit. Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău, Asociaţia RoAth, Primăria oraşului Ath – Valonia şi Ambasada României în Regatul Belgiei.
ICR Bruxelles: „Nemuritorul Nichita 90 - 40 / Nichita Stănescu prin oglinda poeziei sale” – expoziţie şi seară literară organizată în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei, în perioada 30 martie - 10 aprilie la Secţia Consulară a Ambasadei. Evenimentul de deschidere va cuprinde o prelegere susţinută de dr. Cristina-Alice Toma, urmată de o masa rotundă şi vernisarea expoziţiei foto despre Nichita Stănescu. Prelegerea „Nichita Stănescu prin oglinda poeziei sale / Nichita Stănescu à travers le miroir de sa poésie” constă în abordarea poeziei lui Nichita Stănescu din perspectiva tradiţiei liricii interbelice şi trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul anilor ‘60-‘80.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.