Expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver”/Dacia! Regatul aurului şi argintului, cu 673 de bunuri din metale preţioase, făcând parte din peste 50 de tezaure, aflate în colecţiile a 18 muzee din România, va fi deschisă în 7 iulie la Drents Museum la Assen, în Ţările de Jos, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României.
Acestea vor fi expuse într-o scenografie inedită şi modernă care pune în valoarea atât istoria milenară a bunurilor arheologice, cât şi bogăţia culturii şi civilizaţiei dacice.
La 30 de ani de la deschiderea primei expoziţii de arheologie românească găzduită de un muzeu olandez, expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver” propune o nouă perspectivă asupra culturii şi civilizaţiei geto-dacice, care de această dată se concentrează asupra spectaculoasei arte a orfevrăriei şi argintăriei geto-dacice, unice în spaţiul european.
Printre cele mai importante piese prezentate în cadrul expoziţiei se regăsesc tezaurele de aur din epoca bronzului şi prima epocă a fierului de la Perşinari, Săcuieni, Ostrovul Mare, Răcătău, Sărmăşag, Sacoşul Mare, coiful de la Coţofeneşti, diadema de la Buneşti-Avereşti, piese din tezaurele de la Agighiol, Peretu, Cucuteni-Băiceni, Stânceşti, brăţările dacice din Sarmizegetusa Regia, tezaurele de argintărie geto-dacică de la Epureni, Sâncrăieni, Lupu, Sângeru de Pădure, Soloneţu Nou, Bucureşti-Herăstrău, Senereuş şi Poiana Gorj. Cu această ocazie vor fi prezentate pentru prima dată publicului obiecte provenind din trei tezaure descoperite în ultimii ani în judeţele Suceava, Bacău şi Braşov. Expoziţia va fi însoţită de un catalog de de specialitate, cu contribuţii din partea mai multor arheologi români.
Proiectul expoziţional este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Naţional Secuiesc - Sfântu Gheorghe, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” – Vaslui, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa – Olteniţa, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău, Complexul Naţional Muzeal Neamţ, Muzeul Municipiului Bucureşti – Muzeul George Severeanu, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Muzeul Naţional al Unirii – Alba Iulia, Muzeul Judeţean Mureş, Muzeul Naţional al Bucovinei, Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud, Muzeul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Naţional al Banatului – Timişoara, Muzeul Judeţean Argeş.
Expoziţia aduce în atenţia publicului olandez o selecţie reprezentativă a bunurilor din metale preţioase provenind din descoperiri arheologice de pe teritoriul actual al României, databile între secolele XVIII-XIV a.Chr. şi începutul secolului al IV-lea p.Chr., cea mai importantă parte a expoziţiei concentrându-se asupra Epocii Fierului, mai precis asupra obiectelor atribuite culturii geto-dacice.
Expoziţia este deschisă în perioada 7 iulie 2024 - 26 ianuarie 2025, la Drents Museum (Assen, Olanda).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.