O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă, sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene a Culturii, Timişoara a găzduit două expoziţii excepţionale, una dedicată lui Victor Brauner, apoi alta dedicată lui Constantin Brâncuşi. În premieră, în România, va fi expusă una dintre picturile originale de Caravaggio realizată în 1597, 'Băiat muşcat de şopârlă'.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” va fi deschisă publicului până la 28 februarie 2025 şi este o co-producţie semnată de MNArT în colaborare cu Fondazione di Studi di Storia dell'Arte Roberto Longhi din Firenze şi Civita Mostre e Musei din Roma, finanţată de Consiliul Judeţean Timiş şi desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Ministerelor Culturii din România şi Italia. 
 
Expoziţia, dedicată picturii lui Caravaggio şi artiştilor inspiraţi de marele pictor italian, cuprinde 43 de opere care sunt expuse în Galeria Ioachim Miloia a Palatului Baroc din Timişoara.   
 
„În calitate de preşedinte al Fundaţiei Longhi, mă bucur că expoziţia găzduită de Muzeul Naţional de Artă Timişoara permite unui vast public românesc să intre în contact cu două mari personalităţi ale lumii culturale a secolului XX în Italia, Roberto Longhi şi Anna Banti, şi cu moştenirea lor extraordinară. Colecţia de pictură caravaggescă constituită de familia Longhi, care a atins apogeul cu lucrarea „Ragazzo morso dal ramarro” (Băiat muşcat de şopârlă) semnată de Caravaggio, a coincis cu redescoperirea acestui curent artistic, apreciat astăzi în întreaga lume”, a spus Cristina Acidini, preşedinte Fundaţia Longhi şi curatoarea expoziţiei.
 
 
Acest eveniment, dedicat picturii lui Michelangelo Merisi da Caravaggio şi artiştilor din cercul său, cuprinde 43 de opere aduse de la Florenţa. 
 
„Lucrările reprezintă reflexele inovaţiei caravaggeşti, transpuse cu măiestrie de către 33 de creatori ai picturii europene.  În premieră, în România va fi expusă una dintre picturile originale de Caravaggio realizată în 1597, 'Băiat muşcat de şopârlă', alături de lucrări semnate de artişti din aria sa de influenţă precum: Lorenzo Lotto, Juseppe Ribera, Gian Battista Caracciolo, Dirck van Baburen, Mattia Preti, Gerrit Van Honthorst etc”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului de Artă Timişoara.
 
„Istoricul de artă Roberto Longhi a invitat publicul să „citească „în mod natural” arta lui Caravaggio, deoarece de-a lungul vieţii sale pictorul a încercat să fie „natural, de înţeles – mai degrabă uman decât umanist – într-un cuvânt, popular”. Această viziune inovatoare a lui Caravaggio este surprinsă pe deplin dea acestă expoziţie. Mulţumesc muzeului din Timişoara, Civita şi Fundaţiei Longhi pentru această iniţiativă de diplomaţie culturală care va lega şi mai mult Italia şi România.”, a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură, ştiinţă şi învăţământ a Camerei deputaţilor din Italia Federico Mollicone.
 
Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul Muzeului Naţional de Artă Timişoara https://mnart.museum/ şi de pe platforma https://expozitia-luminile-lui-caravaggio.booktes.com.
 
Expoziţia va fi deschisă după următorul program: 
 
Miercuri – duminică: 10:00 – 18:00
Luni şi marţi, precum şi zilele de 25–26 decembrie 2024 şi 1 ianuarie 2025: închis
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.