Joe Rogan, star controversat al podcasturilor de pe Spotify, a primit susţinerea celui mai popular actor din lume, Dwayne Johnson, după ce s-a confruntat cu critici din partea lui Neil Young, Joni Mitchell, Harry şi Meghan cauzate de dezinformarea privind vaccinurile anti-Covid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dwayne Johnson a scris mesajul de susţinere pe contul de Instagram al lui Rogan. 

„Este super ceea ce faci, frate”, a scris actorul, comentând un videoclip în care Joe Rogan se scuza că a contribuit la dezinformarea legată de Covid-19. „Te-ai exprimat perfect”, a adăugat Johnson, care a păstrat mereu secretă orientarea sa politică. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Sunt nerăbdător să vin într-o zi în podcastul tău şi să beau o tequila cu tine”, a continuat actorul, care acum câţiva ani s-a lansat în comerţul cu tequila şi deţine o marcă proprie, Teremana, pe care o promovează în filmele sale. 

Controversa a început atunci când 260 de medici, asistente medicale, oameni de ştiinţă, profesionişti din sănătate şi academicieni au acuzat, într-o scrisoare deschisă din 10 ianuarie, adresată Spotify, că platforma audio „impune o politică de dizinformare”, arătând în special către „The Joe Rogan Experience” şi „istoricul său de difuzare a dezinformării, în special în ceea ce priveşte pandemia Covid-19”.

În scrisoare a fost evidenţiat episodul din 31 decembrie al lui Rogan în care l-a avut invitat pe dr. Robert Malone, care a promovat un viitor miting anti-vaccin. 

În consecinţă, cântăreţul americano-canadian Neil Young şi-a retras muzica de pe Spotify. Cântăreaţa Joni Mitchell a spus că îi va urma exemplul. „Ei îl pot avea pe Rogan sau pe Young. Nu pe amândoi”, a afirmat Neil Young. 

Popularul Joe Rogan, al cărui contract cu Spotify anul trecut a fost estimat la 100 de milioane de dolari, este acuzat că a descurajat vaccinarea în rândul tinerilor şi că a îndemnat la folosirea unui tratament neautorizat, ivermectina, contra virusului.

În urma boicotului, Spotify a anunţat că va lua măsuri pentru combaterea dezinformării în legătură cu Covid-19 pe platformă. Aceasta va introduce în special link-uri în toate podcasturile privind Covid, care vor ghida utilizatorul către informaţii şi surse ştiinţifice, a anunţat, într-un comunicat, PDG şi fondatorul Daniel Ek. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.