Doi reporteri au fost ucişi şi mai mulţi au fost răniţi într-un atac al unei bande din Haiti, în momentul în care avea loc redeschiderea celui mai mare spital public din Port-au-Prince, a anunţat asociaţia media online din Haiti. Un ofiţer de poliţie a fost, de asemenea, ucis în atac, transmite The Asscoated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

 

 

Bandele de stradă au forţat închiderea Spitalului General la începutul acestui an, iar autorităţile s-au angajat să redeschidă unitatea din capitala haitiană în Ajunul Crăciunului. Însă, în timp ce jurnaliştii se adunau pentru a acoperi evenimentul, presupuşi membri ai unei bande au deschis focul.

Robest Dimanche, un purtător de cuvânt al Online Media Collective, i-a identificat pe jurnaliştii ucişi ca fiind Markenzy Nathoux şi Jimmy Jean. Dimanche a declarat că un număr nespecificat de reporteri au fost, de asemenea, implicaţi în atac, pe care l-a atribuit coaliţiei de bande Viv Ansanm.

Asociaţia haitiană a jurnaliştilor a confirmat că doi reporteri şi un ofiţer de poliţie au fost ucişi, iar şapte reporteri au fost răniţi în ceea ce a numit ”o scenă macabră comparabilă cu terorismul pur şi simplu”.

Preşedintele interimar din Haiti, Leslie Voltaire, a afirmat, într-un discurs adresat naţiunii, că jurnaliştii şi poliţiştii se numără printre victimele atacului. El nu a precizat numărul victimelor şi nu a furnizat o defalcare.

”Transmit condoleanţele mele persoanelor care au fost victime, poliţiei naţionale şi jurnaliştilor”, a declarat Voltaire.

Ulterior, Guvernul a emis o declaraţie în care afirmă că ”răspunde ferm atacului”.

”Acest act odios, care vizează o instituţie dedicată sănătăţii şi vieţii, constituie un atac inacceptabil asupra fundamentelor societăţii noastre”, a transmis Guvernul.

Anterior, o înregistrare video postată online de reporterii blocaţi în spital arată ceea ce păreau a fi două corpuri neînsufleţite ale unor bărbaţi pe targă, cu hainele însângerate. Unul dintre bărbaţi avea la gât un şnur cu o legitimaţie de presă.

Radio Télé Métronome a raportat iniţial că şapte jurnalişti şi doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi. Poliţia şi oficialii nu au răspuns imediat solicitărilor de informaţii cu privire la atac.

O altă înregistrare video postată online, care, de asemenea, nu a putut fi verificată imediat, arăta reporteri în interiorul clădirii şi cel puţin trei zăcând pe podea, aparent răniţi.

Se estimează că bandele de stradă au preluat controlul asupra a 85% din Port-au-Prince şi au vizat, de asemenea, principalul aeroport internaţional şi cele mai mari două închisori din Haiti.

Johnson ”Izo” André, considerat cel mai puternic lider de bandă din Haiti şi parte a grupului de bande Viv Ansanm, care a preluat controlul asupra unei mari părţi din Port-au-Prince, a postat un videoclip pe reţelele de socializare, revendicând atacul.

Videoclipul afirmă că coaliţia de bande nu a autorizat redeschiderea spitalului.

Jurnaliştii din Haiti au mai fost vizaţi de atacuri în trecut. În 2023, doi jurnalişti locali au fost ucişi în decurs de câteva săptămâni - reporterul radio Dumesky Kersaint a fost împuşcat mortal la mijlocul lunii aprilie, în timp ce jurnalistul Ricot Jean a fost găsit mort mai târziu în aceeaşi lună.

În iulie, fostul prim-ministru Garry Conille a vizitat Spitalul Universităţii de Stat din Haiti, mai cunoscut sub numele de Spitalul General, după ce autorităţile au recâştigat controlul asupra acestuia de la bande.

Spitalul a fost lăsat devastat şi plin de moloz. Pereţii şi clădirile din apropiere erau pline de găuri de gloanţe, semnale ale luptelor dintre poliţie şi bande. Spitalul se află vizavi de Palatul Naţional, scena mai multor bătălii în ultimele luni.

Atacurile bandelor au adus sistemul de sănătate din Haiti în pragul colapsului, prin jafuri, incendii şi distrugerea instituţiilor medicale şi a farmaciilor din capitală. Violenţele au creat o creştere a numărului de pacienţi şi o lipsă de resurse pentru tratarea acestora.

Sistemul de asistenţă medicală din Haiti se confruntă cu provocări suplimentare în timpul sezonului ploios, care este posibil să crească riscul bolilor transmise prin apă. Condiţiile precare din tabere şi aşezări improvizate au sporit riscul unor boli precum holera, cu peste 84.000 de cazuri suspecte în ţară, potrivit UNICEF.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.