„Apă şi talpă”, documentar independent realizat de Mircea Gherase şi Lucian Mircu, intră din 8 noiembrie în programul cinematografelor din România. Echipa filmului porneşte într-o caravană cu proiecţii speciale în 18 oraşe din ţară. Sportivi de anduranţă recunoscuţi la nivel mondial, dar şi un supravieţuitor de cancer, o ultramaratonistă, un analist comportamental, un tată de familie cu talent pentru comedie, un alergător care îşi ignoră vârsta în ciuda avertismentelor medicilor, fiecare protagonist are o poveste de viaţă captivantă. Iar la drum lung ai timp să îţi revezi viaţa. Acesta este punctul de pornire al filmului.
În septembrie 2022, Tibi Uşeriu demara planul de a străbate ţara în alergare pe Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanţă din România, proaspăt amenajat de Asociaţia Tăşulasa Social. I se alăturau alţi opt sportivi de anduranţă. Aproape 1.400 de kilometri, peste 30.000 de metri diferenţă de nivel, în 25 de zile. Multe aveau să se întâmple între aceste două borne care cuprind o ţară (Putna - Drobeta-Turnu Severin) şi multe motive pentru abandon: ameninţarea urşilor şi a câinilor de stână, rătăciri în noapte, alergări fără oprire pe soare şi pe ploaie, până se jupoaie pielea, cad unghiile şi toate măştile. Niciunul dintre participanţi nu era finalist garantat. Toţi ştiau că suferinţa este inevitabilă.
„Apă şi talpă e mai mult decât documentarea în priză directă a acestui proiect sportiv îndrăzneţ. Sau un pretext pentru a arăta locuri spectaculoase din România. Pe parcursul filmării am aflat că avem ceva de învăţat din povestea fiecărui sportiv. Şi că există un fir mai lung care le leagă. Cu paşi mici, oameni obişnuiţi pot face lucruri însemnate. Documentarul nostru este şi despre ce se întâmplă când ne punem în cap o idee mare şi ne ţinem de ea”, au declarat regizorii Mircea Gherase şi Lucian Mircu.
Tibi Uşeriu, Corneliu Buliga, Toma Coconea, Eva Hochbauer, Florin Alexandru, Cristian Deac, Adrian Pavăl, Cornel Pop şi Paul Vulturar sunt cei nouă protagonişti ai încercării de a alerga de la Putna, din nord, până la Dunăre.
„Dacă te gândeşti că o să alergi 1.400 de kilometri timp de 20 de zile şi n-o să te doară nimic, te înşeli amarnic. O să te doară şi o să te doară foarte repede“, spunea Tibi Uşeriu înainte de startul cursei.
„Apă şi talpă” a avut o primă proiecţie la festivalul Ceau, Cinema! (Timişoara) şi a luat premiul pentru Cel mai bun film românesc la Alpin Film Festival (Braşov, septembrie 2024).
Din 8 noiembrie echipa filmului se va întâlni cu publicul, pentru început, în 18 oraşe: Arad, Baia Mare, Bacău, Bistriţa, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Câmpina, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Piatra Neamţ, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.