Serialul „General Hospital” al reţelei ABC a obţinut cele mai multe nominalizări la ediţia de anul acesta a premiilor Daytime Emmy, acordate de National Academy of Television Arts and Sciences.
CBS, care va transmite ceremonia de anul acesta, pentru prima dată din 2015, conduce ca număr de selecţii - 57 - în rândul reţelelor de televiziune. Este urmată de NBC, cu 43, Netflix, cu 40, şi ABC, cu 38.
„General Hospital” a primit în total 23 de nominalizări, urmat de „Days of Our Lives” al NBC (cu 22), „The Young and the Restless” al CBS (cu 21) şi „The Bold and the Beautiful” al and CBS (cu 13 selecţii).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Serialele „Eastsiders” (Netflix) şi „Studio City” (Amazon Prime Video) au primit câte opt nominalizări, la fel şi „The View” al ABC.
Dintre producţiile pentru copii, „Ghostwriter” al Apple TV Plus şi „Sesame Street” al HBO au primit câte opt selecţii.
Câştigătorii principalelor categorii ale premiilor Daytime Emmy vor fi anunţaţi pe 26 iunie, iar ceilalţi, în luna iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.