Proiectul People Power Partnership (PPP), în cadrul căruia Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) este partener, a implicat, în perioada 3 - 23 iulie, cei opt dansatori din România în cadrul repetiţiilor pentru spectacolul de mari dimensiuni ce va fi prezentat în turneu european în anii 2023 şi 2024.
Plecaţi din ţară exact în ziua în care cortina urma să se lase peste cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, primii dansatori din oraşele partenere ale proiectului european de teatru şi dans urban PPP au ajuns la Freiburg, acolo unde s-au aflat în plină acţiune, în centrul de producţie teatrală al companiei germane Aktionstheater PAN.OPTIKUM.
Pe parcursul a zece săptămâni, între 3 iulie şi 9 septembrie (când va avea loc premiera spectacolului), 96 de tineri dansatori din Lituania, Letonia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Croaţia, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Anglia şi România vor ajunge la Lokhalle în mai multe serii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aici vor dezvolta o producţie de mari dimensiuni, împreună cu alţi opt dansatori din echipa liderului de proiect, sub atenta coordonare a echipei de creaţie. Repetiţiile au avut şi vor avea loc zilnic, în aer liber, în faţa vechii hale de reparaţii a căii ferate din localitate.
Rezultatul acestei strânse şi intense colaborări dintre cei 14 parteneri europeni va fi prezentat pentru prima dată în Platz der Synagoge (piaţa centrală din centrul oraşului Freiburg), acolo unde publicul (care va fi format din localnici, dar şi din turişti străini, proveniţi în special din cantoanele elveţiene, regiunea Alsacia şi zona Munţilor Pădurea Neagră) va beneficia de acces liber.
Noua producţie va ajunge apoi în Lituania, urmând să parcurgă ulterior un traseu european pe durata a doi ani (2023-2024). Spectacolul aflat în turneu va putea fi văzut în cel puţin alte 12 oraşe (printre care şi trei capitale europene: Riga, Vilnius şi Lisabona), din Suedia până în Portugalia, din România până în Anglia, dar şi în statele baltice participante la proiect.
Cei 8 dansatori români (care au făcut parte din prima serie, alături de colegii lor din Praga, Venaria şi Vilnius) s-au întors în ţară duminică, 24 iulie, după 3 săptămâni de antrenamente şi repetiţii deosebit de solicitante, dar extrem de mulţumiţi de rezultatele muncii lor şi foarte încântaţi de această minunată experienţă, care i-a adus pentru prima dată într-o formulă de lucru atât de numeroasă.
După o pauză binemeritată, în luna septembrie se vor întoarce din nou la Freiburg, pentru repetiţiile finale, dar de data aceasta în contextul în care costumele, decorul, ambianţa sonoră, luminile şi ultimele detalii tehnice vor fi deja finalizate.
Partenerii proiectului sunt Aktionstheatre PAN.OPTIKUM, Freiburg (DEU); Teaterforeningen for Helsingør Kommune // PASSAGE Festival (DNK); “Radu Stanca” National Theatre in Sibiu // FITS (ROU); Varazdin Tourist Board (HRV); Menu Fabrikas in Vilnius & Alytaus miesto teatras in Alytus (LTU); Foundation INITIUM, Riga (LVA); Bitò Produccions in Girona // Temporada Alta (ESP); Município de Loulé (PRT); Camara Municipal de Lisboa, (PRT); Magna Vitae, Lincolnshire (UK); SE.S.TA - Centre for Choreographic Development, Prague (CZE); Fondazione Via Maestra in Venaria (ITA); University of Education Freiburg (DEU).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.