Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la vernisajul expoziţiei “Aici-Acolo. Artişti din România şi Diaspora. Trasee subiective din anii 80 atunci şi acum” că este pentru prima dată când este organizat un astfel de program expoziţional la Muzeul Naţional Cotroceni, în care sunt reunite lucrări ale artiştilor români din România şi din diaspora. Lucrări de Dan Perjovschi, Mircia Dumitrescu, Mircea Florian, Ion Grigorescu, Victoria Zidaru, Paul Gherasim, Petru Lucaci, Horea Paştina, Constantin Pacea pot fi admirate în cuhnia fostei Mănăstiri Cotroceni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Este o expoziţie foarte frumoasă, care reuneşte artişti români din România şi din diaspora, din generaţia anilor 80, este prima dată când se realizează acest tip de expoziţie şi mie personal îmi place foarte mult. Felicit echipa”, a mărturisit, luni,  Klaus Iohannis, după ce i-au fost prezentate lucrările de istoricul de artă şi curatorul Ana-Maria Altmann. 

Expoziţia reprezintă o propunere curatorială de recuperare a manifestărilor artistice care au avut loc în artele vizuale în perioada anilor ’80 - atunci şi acum. Selecţia lucrărilor aduce în prim plan direcţii artistice dezvoltate individual sau în cadrul unui grup de artişti din România şi Diaspora (Franţa, Marea Britanie, Austria, Elveţia, SUA).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lucrări ale artiştilor români din România şi din diaspora, reunite la Cotroceni Inquam Photos - Octav Ganea
Lucrări ale artiştilor români din România şi din diaspora, reunite la Cotroceni Inquam Photos - Octav Ganea

Expoziţia este structurată cu lucrări de grafică, foto-video, obiect instalaţie, pictură, sculptură. “Intenţia curatorială este ca această primă expoziţie să creeze punţi de legătură între artiştii de origine română din ţară şi din Diaspora şi să chestioneze manifestări artistice care au luat naştere şi s-au dezvoltat în perioada anilor ‘80”, spune istoricul de artă şi curatorul Raluca Băloiu.

Pe parcursul desfãşurării expoziţiei, vor avea loc alte două conferinţe şi dezbateri: relaţia artistului cu galeriile şi piaţa de artă (8 iunie) şi Formarea artistului în ţară şi în strãinãtate (15 iunie).

Programul expoziţional reuneşte peste 50 de artişti expozanţi şi va fi deschis publicului în perioada 30 mai - 18 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.